Mitul că „un psiholog doar știe din cărți” sau „psihologul care n-a trecut prin ce ai trecut tu nu are cum să înțeleagă” ignoră esența terapiei: nu psihologul trebuie să fi trăit suferința clientului, ci clientul este cel care o explorează, o înțelege și o transformă. Psihologul este un profesionist care oferă sprijin, orientare și un cadru sigur pentru această călătorie profundă.
Mitul acesta pornește, probabil, dintr-o neîncredere: când cineva suferă, e greu să creadă că altcineva, „care n-a trecut prin asta”, îl poate înțelege. Dar, în realitate, psihologii pot înțelege profund și real suferințele umane, chiar dacă nu le-au trăit personal, datorită formării lor și relației empatice cu clientul.
Acest mit vine la pachet cu prezumpția, implicită, că un psiholog ar trebui să ofere soluții prefabricate. Ca și cum, dacă psihologul a trecut exact prin ceea ce a trecut și clientul, acesta din urmă va putea primi o soluție. Însă, rolul principal al psihologului este să ghideze procesul prin care clientul își înțelege propria suferință și își găsește propriile resurse de vindecare și soluții pentru rezolvarea problemelor.
Psihologul este un ghid, nu un salvator. Psihologul ascultă activ și fără judecată; oferă reflecții și clarificări; folosește metode științifice; încurajează autocunoașterea și autonomia emoțională. Vindecarea, însă, vine din interiorul clientului.
Empatia nu se învață doar din cărți. Psihologii sunt formați nu doar intelectual, ci și emoțional. Empatia, ascultarea activă și validarea emoțiilor clientului sunt abilități esențiale în practica noastră — și acestea nu țin doar de informație, ci și de relația umană directă.
Înțelegerea unei suferințe nu necesită să o fi trăit personal. Psihologii sunt și ei oameni 😊 și… trăim în România! Mulți psihologi au propriile lor istorii de suferință, chiar dacă nu le exprimă des. Chiar dacă psihologul tău nu a trăit exact ceea ce trăiești tu, nu înseamnă că nu cunoaște cum se simte tristețea, anxietatea, vinovăția, rușinea, suferința din dragoste etc.
Uneori, distanța emoțională e un avantaj. Un psiholog care nu a trecut prin acea suferință ar putea avea mai multe șanse să ofere: perspectivă obiectivă, neafectată de propriile traume; claritate în gândire, ceea ce ajută mult în momente de criză; echilibru emoțional, care susține procesul terapeutic. În terapie, psihologul are nevoie de o anumită distanță emoțională optimă – nici prea aproape, nici prea departe. Asta e atât în avantajul clientului, cât și al terapeutului.
Sunt aici cu tine în tot ceea ce simți; nu sunt aici să te repar, nu sunt aici să simt în locul tău; sunt aici să simt cu tine și să-ți arăt că nu ești singur.
Brené Brown
Alina-Elena Orel 