Am folosit în titlu „auto-vindecare”, în loc de vindecare, deoarece psihoterapeutul este un însoțitor al clientului în acest proces, un consultant cu expertiză și munca de vindecare este realizată de client.
Spre deosebire de medicină, în care primești pastile sau ești operat pentru a te vindeca, psihoterapia nu e ceva ce ți se aplică. De asemenea, spre deosebire de alte terapii, așa-numite alternative, fără dovezi care să le ateste eficacitatea, nu e „magie” sau placebo, ci un proces de colaborare, în care psihoterapeutul mobilizează resursele clienților, iar efortul clienților este esențial.
Așadar, clientul este agent activ al propriei vindecări în terapie, iar psihoterapeutul, prin cunoștințele sale, prin diverse „tehnici”, sprijină și încurajează clientul să-și regăsească echilibrul emoțional și mental.
Folosesc termenul de „tehnici” în sens larg și pot fi incluse aici aspecte precum: atitudinea empatică, deschisă, curioasă, non-judicativă a psihoterapeutului; dialogul constructiv pe marginea unei probleme, pentru a identifica potențialele cauze, mecanisme care mențin sau amplifică problema; dialogul axat pe emoții, nevoi, motivații; explorarea istoricului personal al clientului și facilitarea reconstrucției narative a poveștii sale de viață; explorarea resurselor de care dispune clientul; exerciții de relaxare sau meditații ghidate; psiho-educație (informații psihologice esențiale despre anumite mecanisme psihice, cu scopul de a înțelege mai bine ce i se întâmplă și de a gestiona eficient dificultățile cu care se confruntă) etc.
Printre principalele mecanisme care facilitează vindecarea clienților într-un proces psihoterapeutic:
1. Acceptarea și Auto-Acceptarea
Acceptarea faptului că trecutul nu poate fi schimbat, alături de acceptarea propriei persoane, cu tot cu imperfecțiuni.
Auto-acceptarea ajută la reducerea conflictului interior și la crearea unei baze solide pentru schimbare. Acest proces este susținut și de atitudinea psihoterapeutului; atunci când clienții se simt acceptați, după ce au împărtășit aspecte ale vieții lor de care se simt rușinați sau vinovați, le devine mai ușor să se accepte și pe ei înșiși.
2. Schimbarea Focalizării Atenției
De multe ori, suferința este amplificată de concentrarea excesivă asupra problemelor. Redirecționarea atenției către soluții, experiențe pozitive sau aspecte constructive ale vieții poate contribui la procesul de vindecare.
Un psihoterapeut ascultă “cu două urechi”: una care înregistrează necazurile, negativitatea din viața clientului și una care înregistrează reziliența, schimbările în bine, calitățile clientului.
3. Încetarea Autoblamării
Autoblamarea este un mecanism care menține suferința. Este important să analizăm ce anume blamează clientul: un aspect fix al identității sale sau o caracteristică modificabilă, întreaga sa persoană sau anumite comportamente? Conștientizarea acestei distincții permite adoptarea unei atitudini mai flexibile și constructive. Psihoterapeuții ajută clienții să facă distincția între identitate și comportamente și să exploreze sursele acestor convingeri (familie, societate, traume, experiențe trecute).
4. Răbdarea
Procesul de vindecare nu este imediat și nu este mereu liniar. Răbdarea este esențială pentru a permite schimbării să se manifeste natural, fără presiuni care pot, paradoxal, menține problema. O atitudine blândă și răbdătoare față de propriul proces interior creează un teren fertil pentru transformare autentică.
Când problema și obiectivele clientului sunt punctuale, precum a învăța să comunice eficient, gestionarea stresului, gestionarea anxietății sub-clinice (înalt funcțională), 4-5 ședințe pot fi suficiente.
Însă, când vorbim de o schimbare semnificativă și de durată, dorită ca urmare a unor consecințe negative resimțite frecvent și/sau foarte intens (dificultăți mari în gestionarea și controlarea emoțiilor, gândurilor intruzive, anxietate permanentă, stimă de sine foarte scăzută), ce își au originea în răni emoționale, traume sau alte cauze, nu te poți aștepta ca în câteva ședințe să rezolvi tot.
Primele 2-3 ședințe sunt pentru anamneză (colectare informații despre istoricul personal, simptome, factori de risc, resurse), evaluare, crearea alianței terapeutice. Apoi, în următoarele ședințe se lucrează preponderent pe obiectivele stabilite. Pe lângă latura de înțelegere, conștientizare, crearea de sens, pe lângă ceea ce se lucrează efectiv în cadrul ședinței săptămânale, e nevoie de timp pentru a testa sau pune în practică între ședințe anumite ipoteze / mini-experimente / tehnici / atitudini / soluții etc., e nevoie de timp să se „decanteze” și să se integreze unele „lucruri”.
În același timp, sunt de părere că – lucru subliniat și de unele studii – după 5-6 ședințe, dacă nu apar măcar mici schimbări pozitive, e nevoie de o re-evaluare a procesului terapeutic sau de măsuri suplimentare (medicație psihiatrică, grup de suport, schimbarea psihoterapeutului).
5. Tolerarea Incertitudinii și Ambiguității
Viața este plină de incertitudini, iar încercarea de a controla totul poate genera anxietate. Acceptarea incertitudinii, ambiguității și creșterea încrederii în capacitatea de a face față provocărilor care pot apărea permit o mai mare flexibilitate emoțională.
6. Perseverența Creativă
Atunci când o soluție nu funcționează, este important să se încerce abordări noi, creative. Identificarea tiparelor problemei și găsirea unor metode creative pentru a le întrerupe pot facilita vindecarea. În psihoterapia scurtă orientată pe soluții, sunt câteva principii aparent simple, dar eficiente:”Dacă funcționează, nu o rezolva!”, „Dacă tot ce faci nu funcționează, fă ceva diferit!”, „Nu există eșec, doar feedback”. Psihoterapeutul susține acest proces al clientului de a identifica ceea ce funcționează și ceea ce nu sau ceea ce ar putea funcționa în anumite contexte.
7. Evaluarea Obiectivelor
Modul în care este stabilit și formulat un obiectiv este foarte important. Uneori clienții vor să scape de ceva, iar când psihoterapeutul le propune să identifice și obiective prin care să stabilească ce vor să obțină în schimb, asta îi propulsează spre schimbare. Uneori clienții vor să obțină schimbarea unui comportament și, în urma discuțiilor cu psihoterapeutul, descoperă că, de fapt, e nevoie de schimbarea modului de a gândi sau al atitudinii.
8. Căutarea unor Noi Perspective
Adoptarea unei atitudini de explorare și deschidere către noi perspective contribuie la găsirea soluțiilor neașteptate.
Unii clienți pot avea diverse convingeri despre cum ar trebui să proceseze anumite trăiri, despre cum ar trebui să se raporteze la propria persoană sau despre cum ar trebui să se comporte cu anumite persoane sau în anumite situații. Când psihoterapeutul e curios să afle de unde provin aceste convingeri, cum se manifestă și ce consecințe au pentru clienți, se poate constanta uneori că inflexibilitatea sau agățarea de „cum ar trebui să fie” este factorul care blochează vindecarea.
De asemenea, a privi gândurile și emoțiile dintr-o perspectivă obiectivă poate ajuta la gestionarea mai eficientă a acestora.
9. A Vorbi cu Ceilalți
Comunicarea cu alte persoane ajută la clarificarea gândurilor și la descoperirea unor soluții alternative. Unii clienți țin în ei, din diverse motive: cred că ceilalți nu îi vor înțelege, nu vor să își împovăreze familia sau prietenii, nu vor să îi supere pe ceilalți, le este rușine. Pe măsură ce constată că psihoterapeutul le conține stările, pe măsură ce constată că e eliberator să exprime ceea ce țineau în ei mult timp, clienții devin mai deschiși și cu cei apropiați.
10. Formarea de Abilități
Învățarea unor noi strategii de a face față stresului, anxietății, suferinței și dezvoltarea competențelor socio-emoționale (comunicare asertivă, stabilire limite etc.) contribuie la un proces de auto-vindecare mai eficient.
11. Expunerea
Evitarea situațiilor dificile menține anxietatea. Expunerea treptată la factorii declanșatori poate ajuta la reducerea fricii și la creșterea rezilienței. Expunerea se poate face în contexte din viața reală, pe baza unui plan adaptat sau în imaginație.
12. Recadrarea
Reinterpretarea unei situații dificile contribuie la schimbarea percepției și la reducerea suferinței. Recadrarea este un proces prin care clienții sunt susținuți să reinterpreteze o situație dificilă, dureroasă sau percepută negativ dintr-o altă perspectivă, mai constructivă sau mai realistă. Scopul nu este să se „îndulcească” o realitate dură, negativă, traumatică, ci să se găsească noi sensuri care reduc suferința. Recadrarea NU înseamnă: justificarea abuzurilor sau a nedreptăților, negarea realității sau pozitivism toxic, minimizarea suferinței.
Alina-Elena Orel 