Ce faci când anumite emoții, sentimente negative te controlează și te urmăresc la tot pasul? Cum te eliberezi de ele?
Cam despre asta este melodia și videoclipul „Free”.
Suferința este externalizată în videoclip prin actorul Bill Nighy. De asemenea, paltonul lui Florence, similar cu cel al lui Bill, este tot o reprezentare a Suferinței.
Doar că această Suferință nu o definește total, personalitatea ei puternică fiind simbolizată prin rochia de un roșu-aprins și părul roșu-arămiu. Florence poartă Suferința pe umeri, însă nu se identifică cu aceasta.
Roșul aprins al rochiei mai semnifică și intensitatea sentimentului („I’m on fire, but I’m trying not to show it”), precum și o referință la războiul contra Ucrainei, țară în care este și filmat videoclipul („Oh, like Christ up on a cross / Who died for us, who died for what? / Oh, don’t you wanna call it off?”).
Suferința o ridică. O dărâmă. O agită. O frământă. O abandonează după ce o stoarce de energie. De o sută de ori pe zi.
„As it picks me up, puts me down
It picks me up, puts me down
Picks me up, it puts me down
A hundred times a day
It picks me up, puts me down
Chews me up, spits me out
Picks me up, it puts me down”.
Așa că Florence încearcă să fugă de aceste sentimente neplăcute, inconfortabile, epuizante, enervante. Le reprimă, le respinge, dar acestea continuă să vină înapoi, continuă să o urmărească. Căci „…being clever never got me very far / Because it’s all in my head/ -You’re too sensitive, they said”. Când totul e în mintea ta, să fii inteligent, rațional, nu te duce prea departe.
În videoclip, această fugă este reprezentată la propriu. În timp ce Florence aleargă, Suferința, reprezentată de Bill conducând o mașină, o urmărește îndeaproape. Florence se epuizează. Suferința, în schimb, nu depune mare efort din confortul mașinii.
Dar, mai sunt momente când Bill este distras (ex. vorbește la telefon) și Florence e în sfârșit liberă. „But I hear the music, I feel the beat / And for a moment, when I’m dancing, I am free”.
„Așa este? Așa a fost întotdeauna? / Să exiști în fața suferinței și a morții / Și cumva să continui să cânți?”.
Cum Florence nu are o altă metodă mai bună de eliberare, își deschide sufletul și ne împărtășește această poveste muzicală. („But there is nothing else that I know how to do / But to open up my arms and give it all to you”).
La final, Bill și Florence stau unul lângă altul și privesc amândoi în aceeași direcție – către un cimitir. Bill o ia de mijloc pe Florence și ea înclină ușor capul spre el. Aici pot fi mai multe interpretări…
- Suferința nu este neapărat un dușman, ci face parte din viață; și poate că anumite suferințe, precum anxietatea, au rolul de a ne reaminti să trăim mai bine, căci viața e finită.
- Și emoțiile/ sentimentele au propriul lor cimitir. La un moment dat se vor stinge parțial sau total, temporar sau permanent, fie prin uzare, fie prin ignorare, fie prin acceptare.
- Pentru ce ne luptăm? Cu toții ajungem în același punct de finish.
Alina-Elena Orel 