A crede că toți oamenii sunt buni în adâncul sufletului e o dovadă de naivitate, iar a crede că toți oamenii sunt răi, de paranoia.
De ce sunt oamenii răi? De la genocid, la micile răutăți, cei îi mână pe oameni să facă rău?
Unii oameni fac rău pentru a câștiga ceva material (vezi furturile, corupția), alții vor să se răzbune când stima de sine foarte ridicată le este amenințată (ex. când sunt ridiculizați și le este afectată imaginea publică).
Micile răutăți pot izvorî din egoism, gelozie sau invidie.
Violența și crimele sunt realizate de regulă de oameni cu trăsături de personalitate antisociale (psihopatie, sociopatie). În cazul acestor persoane s-au descoperit anomalii la nivelul sistemului nervos. O parte din acțiuni sunt realizate impulsiv, altele sunt planificate.
Atenție, nu toate persoanele cu tulburare de personalitate antisocială sunt violente. De exemplu, putea vedea șarmul și lipsa remușcărilor specifică acestei tulburări la CEO de renume sau putem vedea lipsa fricii la oameni cu meserii prosociale (polițiști, pompieri).
Se consideră că persoanele violente nu sunt capabile de empatie (cognitivă sau afectivă) dar studiile arată că există o relație slabă între empatie și violența verbală, fizică, sexuală. Totuși, ca cineva să știe cum să facă rău altcuiva, trebuie să aibă un dram de empatie, ca să știe unde să lovească, nu?
În orice caz, o relație pare că există. Doar că empatia, ca și construct destul de general, ar trebui nuanțată în cercetări pentru a înțelege mai bine relația cu agresivitatea. Mai exact, spun autorii studiului citat mai devreme că nivelurile ridicate de empatie ar putea fi categorizate: răspuns empatic, simpatie, compasiune; la mijloc putem avea: insensibilitatea, nepăsarea ; iar nivelurile scăzute de empatie pot cuprinde – sadismul, disprețuirea, placerea sadică. În acest mod, s-ar stabili mai bine relația dintre empatie și violență.
“Iceman” este un exemplu de criminal în serie a cărui lipsă de empatie, lipsă de frică, de regret și a cărui impulsivitate și violență sunt o combinație între factori genetici și sociali.
Richard Leonard Kuklinski, cunoscut și sub denumirea de „Iceman”, pentru celebra lui metodă de a-și îngheța victimele pentru a masca ora morții, a ucis, după propriile declarații, peste 200 de persoane, între anii 1948 și 1986. Tatăl său era un alcoolic violent care își bătea și chinuia copiii regulat. Mama sa era o catolică devotată, crescându-l pe Richard în acest spirit, acesta fiind chiar și băiat de altar la un moment dat. Fratele mai mare a lui Richard a murit din cauza bătăilor repetate aplicate de tatăl sau. Tatăl însă nu a fost arestat pentru acest lucru, familia mințind că băiatul a căzut de pe scări. După ce a experimentat chinuind și omorând pisici, Richard Kuklinski a comis prima crimă la vârsta de 14 ani. Victima a fost un adolescent dintr- o bandă din vecinătate. A renunțat la școală în clasa a VIII-a. A făcut victime după victime, impulsul pornind de la o simplă privire care-l enerva sau de la diferite gesturi ale victimelor care îi aminteau de tatăl său. La un moment dat, Kuklinski a devenit asasin plătit, la “serviciile” sale apelând mai multe clanuri mafiote. Kuklinski ducea, pe de altă parte, o viață obișnuită având o soție și trei copii (Biography.com).
În 2002, dr. Park Dietz, un renumit psihiatru criminalist și consultant FBI, l-a intervievat pe Richard Kuklinski și l-a diagnosticat cu tulburare de personalitate antisocială, ce ar avea la bază o predispoziție genetică pentru lipsa de frică și cu tulburare de personalitate paranoidă.
În general, persoanele cu o astfel de predispoziție, crescând în familii iubitoare, pot ajunge persoane “normale”, pot avea profesii prosociale, cum ar fi cele de pompier, polițist, pilot de avion, de mașini de curse, pentru care lipsa fricii este un avantaj. Însă, mediul violent, lipsit de afecțiune în care a crescut Kuklinski a contribuit la dezvoltarea unei personalități patologice, spune psihiatrul (sursa:Youtube.com).
Am văzut că circulă ideea că oamenii răi sunt așa deoarece au suferit o traumă în copilărie. E o explicație simplistă. Mai ales că definiția “traumei”, dată de aceleași persoane, este atât de vastă. Atunci, de ce nu toți cei traumatizați aleg “calea răului”, ci chiar opusul? Lucrurile nu sunt atât de simple – factorii genetici, biologici și cei de mediu creează relații dinamice.
Persoanele cu tulburare de personalitate narcisică pot minți, manipula, linguși, disimula și face rău celor din jur. Aceștia vor să fie mereu în centrul atenției, dar nu oricum (așa cum e cazul T.P. histrionice) – sunt preocupați excesiv de putere, succes sau alte idealuri. Se laudă excesiv, cred că totul li se cuvine, nu își asumă niciodată responsabilitatea, critică nejustificat sau exagerat pentru a-și păstra superioritatea.
Machiavelianismul este o altă tulburare de personalitate ce se caracterizează printr-un stil interpersonal manipulator, cinism, dorința de a-i exploata pe ceilalți și o preferință pentru relațiile detașate din punct de vedere emoțional. Doresc să dețină controlul și să aibă putere asupra celorlalți, astfel că nu se sfiesc să încalce codurile etice pentru a obține ce vor.
E important de menționat că tulburările de personalitate din triada întunecată (psihopatie, narcisism, machiavelism) au o prevalență scăzută în rândul populației generale. De exemplu, pentru psihopatie prevalența e de 4.5% în rândul populației generale și 10-35% printre cei aflați în închisoare. Dar, anumite caracteristici din triada întunecată sunt prezente în doze mici și la oamenii considerați normali din punct de vedere clinic.
Uneori răutatea este etichetată greșit. Unele persoane pot considera că ești rău când setezi limite (de ex., dacă nu vrei să continui să le aloci tot timpul tău liber lor) sau unele pot considera că ești rău dacă ești agnostic/ateu. Dar e sănătos să impui limite. Și, desigur, persoanele nereligioase pot avea aceleași valori morale ca cele religioase: altruism, generozitate etc.
Se pot scrie sute de pagini pe acest subiect, sunt multe teorii în științele sociale și nu am pretenția ca acest articol să fie unul exhaustiv.
Mi se pare important de știut că „rău” este un termen umbrelă care nu lasă prea mult spațiu pentru soluții. E bine să numim exact trăsătură, pentru a ști cum să reacționăm. De exemplu, o persoană cu un nivel scăzut de empatie s-ar putea să nu reacționeze la un discurs emoțional, dar ar putea să își regleze comportamentul atunci când îi explici de ce nu e avantajos să se comporte în acel mod.
Alina-Elena Orel 