Modul în care comunicăm este defectuos. Nimeni nu face excepție. Așa a fost dintotdeauna, iar Internetul nu a făcut decât să scoată asta la suprafață și să ne monetizeze ignoranța și slăbiciunile.
Nimeni nu face excepție, dar cu toții putem învăța să comunicăm mai bine.
Iată 4 scenarii întâlnite des în mediul online, cu sugestii despre cum am putea să răspundem, să reacționăm.
1. Cineva își spune părerea subiectivă sau descrie o întâmplare personală.
Exemple: „Eu cred că la orele de mate, ar trebui pus mai mult accentul pe…”, „Am fost la piață și vânzătoarea s-a purtat…”.
De regulă, ceilalți fie aprobă, fie contrazic. Nici aprobarea, nici contrazicerea nu sunt relevante. De ce? Pentru că trăirile și experiențele fiecăruia sunt unice și includ o mulțime de variabile ce țin persoană, de context și nu sunt adevăruri general valabile.
Cum să răspunzi?
- Nu intra în contradicții pe aspecte subiective. Fii curios sau pune întrebări suplimentare pentru a înțelege mai bine acel punct de vedere, dacă e cazul. Ex. „Ai subliniat niște aspecte importante. Cum crezi că…”
- În cazul întâmplărilor, oferă suport emoțional, dacă e cazul. Ex. „Îmi pare rău/bine…”; – „Rezonez cu…”.
2. Părerile subiective sau întâmplările personale sunt suprageneralizate, exagerate și sunt prezentate drept adevăruri universal valabile.
Desigur, nu este în regulă. De multe ori, în astfel de situații au loc cele mai multe dezbateri și discuții pline de defensive, jigniri.
Exemple: „Am fost la piață și vânzătoarea s-a purtat urât cu mine. Piețele ar trebui desființate.”; „Un adolescent a aruncat o hârtie pe stradă. Generația asta e vai de capu’ ei!”.
Cum să răspunzi?
- În funcție de importanță și consecințele exprimării acelei păreri, fie ignori, fie întrebi: „Pe ce date/dovezi te bazezi când spui asta?”.
- Dacă persoana își expune frustrările, stresul printre prieteni, poți ignora. Reacționează impulsiv și e posibil ca peste câteva zile să își nuanțeze opinia.
- Dacă e o persoană publică, cu influență, ceea ce spune online ar trebui cântărit mai bine și poate ar trebui să le atragem atenția cu respect. Ex. -„Îmi pare rău că ți s-a întâmplat asta / X n-a procedat corect, însă nu uita că un exemplu nu e reprezentativ pentru întreaga generație/profesie…”.
Unele persoane exagerează și suprageneralizează în mod intenționat pentru că știu că astfel vor obține cât mai multe reacții. De ce fac asta? Din motive ce țin de marketing & PR – cu cât crește engagementul, cu atât acea persoană obține mai multă vizibilitate sau anumite avantaje în campaniile de publicitate. Prin urmare, în astfel de cazuri, lipsa reacției e cel mai bun „răspuns”. Cum îți dai seama? Un indiciu ar fi postările anterioare în același stil.
3. Cineva își exprimă gusturile.
Ex. „Ador rozul/ cartofii prăjiți”; „Nu suport manelele /fotbalul”.
În cazul preferințelor, nu e cazul nici de aprobări, nici de critici. Gusturile nu se discută. Răspunsurile ar trebui să fie doar de tipul „Și mie…”, „Interesant, mie nu-mi plac…”.
Dar, din păcate, vedem uneori invalidări și jigniri inutile.
Atenție, în această categorie nu intră așa-zisele „preferințe” ce sunt, de fapt, discriminări pe criterii de vârstă, venituri, convingeri politice, de naționalitate, rasă, sex, religie sau orientare sexuală.
4. Cineva expune anumite dovezi sau oferă o părere avizată.
Exemple: „Experimentele arată că….”, „Cele mai recente statistici spun că 80%…”, „Studiile din ultimii 20 ani, au ajuns la concluzia că…”.
De regulă, ceilalți fie aprobă, fie contrazic. Dezacordul este O.K., atât timp cât argumentele includ și ele la rândul lor dovezi.
Să contrazici pe cineva care vine cu niște statistici fiabile, spunând că ție nu ți s-a întâmplat sau știi tu pe cineva care este excepția, este ilogic, irelevant.
Desigur, nici aici generalizarea nu este O.K. Exemplu: „60% din….se comportă așa…rezultă că toți sunt….”.
Indiferent de scenariu, critică ideile, nu persoana! „Minţile luminate discută idei, minţile mediocre discută evenimente, iar minţile mici discută oamenii.”
Tu ce moduri defectuoase de a comunica ai întâlnit?
Alina Orel 