Mi-am îndeplinit dorința, acum de ce sunt deprimat(ă)?

  „Fie ca toate dorințele să-ți fie îndeplinite fără întârziere”  – blestem persan.

Îmi aduc aminte că în urmă cu ceva ani, după terminarea facultății, a urmat o perioadă mai deprimantă, în care nu știam ce să fac în continuare, nu aveam obiective concrete, aveam o stare generală de plictiseală, de lipsă de sens. Îmi concentrasem toată energia pe finalizarea studiilor și pe jobul de atunci, astfel că nu mă gândisem prea mult ce o să urmeze după. Nu mă așteptam să fiu în culmea fericirii, dar mă așteptam să am o stare de bine mai de durată.

După ce mi-am stabilit noi obiective, entuziasmul și pozitivismul și-au făcut apariția. Cum bine spune Branden, fără scopuri conștiente, trăiești la voia întâmplării sau doar reacționezi.

Acest fenomen psihologic, ce poate apărea când bifăm un obiectiv important, se numește „eroarea sosirii” (engl. „arrival fallacy”) și a fost conceput de psihologul Tal Ben-Shahar. Se mai folosește și termenul „deprimare post-decizională”.

Credem că atunci când X, Y, Z se va întâmpla, vom fi fericiți (și pentru mult timp). Și de multe ori nu se întâmplă, deoarece:

• Nu eram fericiți înainte de setarea acelui scop și, când se îndeplinește, realizând că nici acel vis nu ne face fericiți, ne pierdem speranța că vom mai fi vreodată.
• În viață, adesea, e mai degrabă despre călătorie, nu despre destinație. Ne concentrăm prea mult pe rezultatul final și nu ne bucurăm de parcurs, nu avem grijă de noi, de relațiile noastre. Iar când ajungem la linia de „finish” suntem prea epuizați pentru a ne mai putea bucura.
  De asemenea, în timpul „călătoriei”, creierul nostru eliberează dopamină la micile succese, etape bifate și asta ne ține în priză (motivați). Însă, odată ce am ajuns la „destinație”, în lipsă de alte recompense, nivelul dopaminei scade drastic. Cam așa s-ar explica din punct de vedere neuropsihologic starea aia ciudată de după atingerea unui obiectiv important.
• Scopul îndeplinit vine la pachet cu niște costuri negative pe care nu le-am anticipat sau nu suntem pregătiți să ni le asumăm. „Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa si primesti!„.
• Avem credința irațională că după bine vine imediat răul. Și ne e teamă să nu pierdem ce am obținut.

Acest fenomen poate antrena nu doar o stare de deprimare, ci și o depresie clinică (coroborat cu alți factori). Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne mai stabilim obiective, că nu trebuie să mai avem scopuri în viață, ci că e o adevărată știință în spatele stabilirii unor obiective potrivite pentru noi, realiste, benefice și în spatele modului de a le obține.