Putem da chiar dovadă de genialitate în unele momente și în altele să facem afirmații idioate sau să ne comportăm prostește 🙂
De ce? Pentru că nu suntem roboți, aș zice eu, pe scurt, la modul foarte general.
Cred că așteptarea noastră ca un om inteligent să n-aibă niciodată momente de prostie are legătură cu tendința de judeca lucrurile în alb și negru. Avem tendința de a crede că un om e fie inteligent, fie prost; fie bun, fie rău; fie frumos, fie urât; ca nu există cale de mijloc. Însă realitatea e în nuanțe de gri.
Psihologul Robert Sternberg [1] a explorat credințele care îi fac pe oamenii deștepți să facă lucruri stupide. A identificat 5 erori în gândirea oamenilor inteligenți:
- Optimism nerealist. Cred că sunt atât de inteligenți încât pot face tot ce vor și nu se îngrijorează.
- Eroarea egocentrismului. Cred că totul este despre ei și țin cont doar de propriile interese. Aleg recompensele rapide și nu țin cont de consecințele pe termen lung asupra celorlalți.
- Eroarea omniscienței. Când știi foarte multe despre ceva, începi să crezi că știi totul despre toate.
- Eroarea omnipotenței. Cred că sunt atotputernici, că pot face tot ce vor.
- Eroarea invulnerabilității. Cred că pot scăpa cu orice – că nu vor fi prinși sau că, dacă vor fi, vor putea să se scoată din orice situație. Poate avea legătură cu inabilitatea de a evalua corect riscul.
De exemplu, în scandalul Clinton–Lewinsky ar putea fi vorba de 3-4 erori din cele menționate de Sternberg: egocentrism, omnipotență, invulnerabilitate, omnisciență. „It’s strange what desire will make foolish people do”.
Alt exemplu: când unii specialiștii spun lucruri stupide, legate chiar de domeniul lor de activitate. Sunt specializați într-o nișă și cad în capcana omniscienței, crezând că știu totul despre tot domeniul în care lucrează.
De asemenea, după cum sublinia și Kahneman, persoanele care dețin o bază solidă de cunoștințe pot căpăta o iluzie accentuată a competenței lor și devin nerealist de încrezătoare în ele însele.
Atenție, comportamentul prostesc, credul, nu te face „Prost”. Etichetarea celorlalți sau auto-etichetarea nu face pe nimeni mai „Deștept”. E important să evaluezi comportamentele, nu persoana global. După cum se subliniază și în REBT [2], pentru a depăși această eroare de atribuire fundamentală, e indicat să luăm în considerare circumstanțele pe care le întâmpină o persoană, nu pentru a-i scuza comportamentul, ci pentru a concluziona că oamenii se pot comporta într-un anume fel în funcție de context, loc, istoric și anumiți factori declanșatori (triggeri).
Aș zice că e mai bine să ne îmbrățișăm momentele de prostie, de nesăbuință și să nu încercăm să creăm alte aparențe față de noi înșine sau față de ceilalți. E o lecție de învățat din orice experiență.
Surse și resurse de informare:
[1] researchgate.net/publication/232583859_Why_Smart_People_Can_Be_So_Foolish
[2] albertellis.org/global-evaluations-of-others-fundamental-attribution-error/
Alina-Elena Orel 