Cum arată o relație de cuplu sănătoasă?

De ce este necesar să definim o relație romantică sănătoasă sau o relație de cuplu sănătoasă? Fără repere clare despre ce înseamnă sănătate relațională, riști să fii manipulat(ă) și să crezi că abuzul din relația ta este „pasiune” sau că „este normal, pentru că nicio relație nu e perfectă”. Fără repere clare, riști să crezi că dinamicile „toxice” pe care le-ai interiorizat din familia de origine, din experiențe trecute sau pe care le vezi la alte cupluri din jurul tău sunt normale.

O relație de cuplu sănătoasă nu înseamnă lipsa conflictelor, nu înseamnă potrivire 100%, ci o legătură autentică, bazată pe respect, încredere, sprijin reciproc, admirație și alte valori personale comune.

Ce diferență ar fi dacă în loc să definești Iubirea ca un sentiment, ai demonstra Iubirea prin acte de Grijă, Responsabilitate, Respect și Angajament!? […] Dacă am ajunge cu toții la acordul că „iubirea” este mai degrabă un verb decât un substantiv, atunci am fi cu toții mai fericiți. […] Atât de mulți oameni cred că este suficient să spună ce simt, chiar dacă acțiunile lor nu corespund cu ceea ce simt (Bell Hooks, 2000).

Caracteristicile unei relații de cuplu sănătoase:

• Vă respectați. Vă ascultați și luați în serios ceea ce spune/ face fiecare, chiar dacă nu sunteți mereu de acord. Respectul se vede și în gesturile mici, dar mai ales când țineți cont de valorile personale ale fiecăruia și vă comportați într-un mod care să nu ofenseze. Vă respectați angajamentul făcut unul față de celălalt: loialitate, sinceritate etc.
• Îți place cealaltă persoană și simți că și ea te place. Știți să enumerați ușor ce vă place unul la altul, ce aveți în comun, cum vă completați. Vreți să petreceți timp împreună, nu pentru că „trebuie”, ci pentru că vă face plăcere.
• Vă simțiți în siguranță în relație. Nu există violență fizică. Nu există control excesiv, gelozie patologică, șantaj, umilințe sau amenințări. Fiecare poate vorbi liber, cu respect, despre gândurile și sentimentele sale, fără teamă de judecată sau critică dură. Știți că vă puteți baza unul pe altul în momentele grele.
• Încrederea este omniprezentă. Nu simțiți nevoia să vă verificați telefoanele și conturile social media, pentru că există transparență și respect. Nu vă urmăriți unul pe altul, nu vă cereți dovezi că sunteți într-un loc sau altul. Fiecare dintre voi are libertatea de a-și păstra spațiul personal, prieteniile și pasiunile, fără teama că ar fi interpretate greșit. În loc de gelozie excesivă sau control, există sprijin și încurajare. Încrederea este câștigată prin sinceritate, transparență și consecvență.
• Nevoile emoționale sunt satisfăcute. De exemplu, ca regulă, nu ca excepție, atunci când ești obosit(ă), primești încurajare să te odihnești, iar atunci când ești supărat(ă), partenerul îți oferă sprijin și te ascultă fără să te critice. Asta nu înseamnă că partenerul preia mereu și rolul de prieten, și rolul de terapeut, dar îți este alături în momente cheie oferindu-ți atenție, afecțiune, sprijin.
• Nu vă tratați unul pe altul ca pe un bun câștigat. Fiecare simte că este văzut și apreciat. Vorbele și gesturile frumoase, mai mici sau mai mari, există și nu sunt tratate cu indiferență, ci sunt apreciate.
• Nu îți este teamă să fii tu însuți/însăți. Poți să râzi zgomotos, să plângi, să fii timid(ă) sau anxio(a)s(ă), fără teama că vei fi judecat(ă), umilit(ă) sau respins(ă). A nu se confunda autenticitatea, libertatea de exprimare cu lipsa de respect sau controlul.
• Comunicați eficient. De exemplu, dacă apare un conflict, reușiți să vă spuneți ce simțiți, în loc să vă acuzați unul pe altul, să vă jigniți sau să vă ignorați. Când nu reușiți pe moment, redeschideți discuția mai târziu și fiecare este capabil să empatizeze cu celălalt, să conștientizeze unde a greșit și începeți să faceți schimbări concrete în urma acestor discuții.
• Există bună-dispoziție și distracție. Râdeți împreună din lucruri simple, găsiți motive de amuzament. Din când în când, participați la activități distractive, relaxante care să vă aducă mai aproape.
• Responsabilitățile sunt împărțite sau agreate. Găsiți un echilibru, astfel încât aportul financiar, treburile casnice, administrative, îngrijirea copiilor (dacă e cazul) să nu cadă pe umerii unuia singur. Găsiți o formulă echitabilă în contextul dat.
• Aici intervin mai pregnant factorii socio-culturali; important este ca ambii parteneri să fie mulțumiți, inclusiv pe termen lung. De exemplu, dacă soția are responsabilitatea de a avea grijă de copii și de casă și soțul de situația financiară, sunt recunoscute riscurile acestui aranjament și se iau măsuri pentru protejarea familiei (ex.: casa, bunurile să fie și pe numele soției, să aibă pensie privată, în caz că se întâmplă ceva cu soțul; copiii să nu fie ignorați de tată, să aibă un timp de calitate dedicat; pentru situația în care soțul nu va putea munci din motive medicale, ar fi bine să existe un cont de economii, deoarece soția s-ar putea să nu găsească un loc de muncă bine plătit, din cauza lipsei de experiență).
• Decizii luate la comun. Deciziile mari, care vă impactează pe amândoi, le luați împreună, prin dialog, nu prin impunere sau manipulare.
• Căutați ajutor pentru problemele voastre. Dacă apar conflicte, neînțelegeri pe care nu le puteți depăși singuri, nu fugiți de ele, ci căutați soluții împreună – vorbiți cu prieteni apropiați, căutați informații, apelați la terapie individuală sau de cuplu.
• Vă prioritizați relația. Dragostea este un verb, nu un substantiv. Se vede în gesturile zilnice: când îți trimite un mesaj de încurajare sau te îmbrățișează atunci când ai nevoie, când lasă munca sau ieșirea cu prietenii pentru că tu ai nevoie de el/ea. Există un timp de calitate dedicat vouă, chiar și în perioadele aglomerate. Relația este menținuta „vie” dacă este „hrănită” cu suficientă energie, timp și atenție.
• Te dezvolți, iar relația se dezvoltă odată cu tine. Partenera / partenerul te susține să înveți lucruri noi, să evoluezi personal și profesional, știind că dezvoltarea ta întărește și relația. Nu există invidie sau sabotare, ci sprijin, încurajare.
• Viață intimă. Intimitatea sexuală poate scădea în timp sau pot exista perioade când este pusă pe pauză (boală, stres cronic, nașterea unui copil etc.). Există persoane care nu resimt dorință sexuală (asexuale), dar trăiesc relații romantice și afective profunde. La cuplurile de vârsta a treia poate dispărea, dar rămâne legătura emoțională, respectul și parteneriatul. Dacă unul dintre parteneri își dorește viață intimă și celălalt nu, iar situația nu se discută și nu se gestionează, apare distanțarea.

O relație de cuplu poate fi sănătoasă, dar să nu existe potrivire. Sănătatea relației ține de felul în care cei doi se tratează (respect, comunicare, siguranță emoțională etc.). Potrivirea ține de cât de mult se aliniază personalitatea, dorințele, valorile și nevoile lor profunde – de ex., unul vrea copii, celălalt nu; incompatibilități ce țin de viața spirituală; unul dintre parteneri are o tulburare psihică sau de personalitate care nu intră în remisie și celălalt nu se poate adapta. Lipsa potrivirii nu transformă automat o relație într-una „toxică”, dar poate duce la frustrare, dezamăgire, certuri frecvente, suferință. Și în cele din urmă la despărțire, dacă nu se ajunge la un compromis.

Situații în care relația nu e, de fapt, o relație de cuplu:

• Colegi de apartament. Trăiți împreună, dar viața voastră e complet separată; comunicarea se rezumă la cheltuieli, facturi și treburi casnice, copii; nu există interes real pentru ce simte sau trăiește celălalt; intimitatea lipsește aproape complet.
• Dinamica „părinte–copil”. Unul dintre voi preia toate responsabilitățile (casă, organizare, planificare), iar celălalt doar „urmează” sau primește; unul devine „adultul responsabil”, celălalt „copilul” care cere și așteaptă să primească. Singura responsabilitate a „copilului-adult” este să meargă „școală” (a se citi job) și să-și petreacă timp cu prietenii sau să-și practice hobby-urile.
• „Șef și angajat”. Unul dă ordine, celălalt execută. Nu există echilibru, nici reciprocitate. Relația devine un raport de putere, posesiune, nu de parteneriat. Unul dintre parteneri decide mereu: unde mergeți, cum cheltuiți banii, cu cine vă vedeți, cât timp petreceți împreună; celălalt execută pentru a „păstra liniștea” sau de frica de a nu fi „concediat”. „Șeful” asigură bunurile materiale și, eventual, are un „brand personal” puternic, iar „angajatorul” se simte dator să îl urmeze.
• Abuzator- Victimă. Aici vorbim de violență fizică. Și/sau de abuz psihologic: control financiar, digital etc., izolare de prieteni/familie; manipulare, minciuni; țipete, jigniri, insulte, critici repetate; minimalizarea nevoilor și sentimentelor; indiferență deliberată, tăceri punitive – nu vorbește cu tine ca pedeapsă, amenințări; alternanță între afecțiune și respingere.
• Fuziune. Când relația devine o singură „entitate” și identitățile individuale dispar. Se confundă „noi” cu „eu” – „Dacă tu gândești / simți așa, trebuie și eu să gândesc/ simt la fel” Apare frica de autonomie: orice gest de independență e perceput ca respingere sau trădare.
• Situationship. Ieșiți împreună, dar evitați subiectul „relației” sau „viitorului”. Aveți viață intimă și chiar tandrețe, dar celălalt nu vorbește de exclusivitate. Nu există prezentări în fața prietenilor sau familiei. Unul vrea mai mult (angajament), celălalt preferă „să nu pună etichete” și „să lase lucrurile să meargă de la sine”.
• Relația de tip „mentorat – ucenic”. Unul joacă rolul de „ghid”, „expert” sau „salvator”, celălalt de „ucenic” sau „persoană de reparat”. E ca și cum cealaltă persoană este văzută drept un proiect. Ce se întâmplă însă când „proiectul” nu se poate perfecționa sau este finalizat? Fie „ucenicul” iese din relație, fie „mentorul” își găsește un alt „proiect”.

E greu, uneori, să stabilești în ce tip de relație romantică te încadrezi – există părți bune și elemente din dinamici nesănătoase. Într-un final, nu contează atât de mult etichetarea relației de cuplu, cât răspunsul la întrebarea: „Cum mă simt în această relație și ce îmi aduce relația?”. Dacă răspunsul nu e satisfăcător, apare următoarea întrebare: „Suntem dispuși amândoi să lucrăm la noi înșine și la relație și să depunem efort, să realizăm acțiuni concrete în direcția bună?” sau „Este posibil ca el/ea să schimbe anumite comportamente și dacă nu, pot fi fericit(ă) așa pe termen lung?” (unele stiluri de personalitate se modifică puțin, foarte greu sau chiar deloc).

Alte întrebări importante: „Îl / o iubesc sau doar îmi este frică de singurătate?”; „Îl / o iubesc sau rămân în relație pentru că nu cred că merit să fiu iubit(ă)?”. În terapie, reiese acest aspect când pun o întrebare simplă: „Ce te face să îl/o iubești?” sau „Ce apreciezi cel mai mult la această persoană?”. Clienta/ul fie nu știe să răspundă, fie se străduiește să găsească 2-3 calități (adesea superficiale – ex.: arată bine – sau de care nu beneficiază – ex.: este alături de prietenii săi). Sau dă exemple de comportamente din primele luni ale relației, care nu au fost menținute, dar se agață de speranța că ar putea reapărea la ani distanță.