Maestrul Lao Zi spunea că „În loc să-i dai un pește unui om înfometat, mai bine învață-l să pescuiască” sau varianta „Dă-i omului un pește și va avea de mâncare o zi. Învață-l să pescuiască și va avea de mâncare toată viața„.
Se spune că, într-o zi, reflectând la vorbele acestea ale maestrului Lao Zi, un călugăr se întorcea de la pescuit.
Pe drum, a întâlnit un bătrân aproape mort de foame, care cerșea pe marginea drumului.
Amintindu-și învățăturile maestrului, călugărul a început să-i explice bătrânului cum să aleagă lemnul, cum să-l taie pentru a face bățul de undiță, cum să aleagă firul, care sunt cele mai bune locuri pentru pescuit, și așa mai departe.
Tocmai când îl lămurea ce momeală preferă anumiți pești, mâna întinsă a bătrânului înfometat a căzut.
Bătrânul cerșetor murise.
Acum, călugărul avea la dispoziție tot restul vieții pentru a învăța că toate, chiar și înțelepciunea, trebuie însoțite de altruism, bun simț și măsură.
În ceea ce privește colaborarea dintre un psiholog / psihoterapeut și un client, această zicală reflectă ideea de autonomie, auto-eficacitate și dezvoltare personală durabilă:
1. Autonomie
Psihologii încurajează dezvoltarea autonomiei personale — capacitatea persoanei de a lua decizii și de a acționa independent. A da „peștele” (soluția) înseamnă a menține persoana într-o relație de dependență. A o învăța să „pescuiască” (să gândească critic, să găsească soluții proprii) înseamnă a o ajuta să devină responsabilă pentru viața sa.
Asta nu înseamnă că procesul terapeutic nu poate include și o componentă psiho-educațională. La fel ca în povestea de mai sus, uneori este nevoie ca psihologul să îi ofere clientului un „pește”, înainte de a-l învăța să „pescuiască”. Clientul aflat într-o stare de suferință intensă poate avea nevoie de suport direct, informații clare, îndrumare sau chiar soluții punctuale pentru a putea face față acelui moment.
2. Autoeficacitate
Autoeficacitatea este credința în capacitatea proprie de a face față provocărilor și de a reuși în sarcinile propuse. Dacă o persoană este mereu ajutată, fără să fie încurajată să învețe cum să gestioneze anumite provocări, nu își dezvoltă încrederea în sine.
Un psiholog, prin întrebările potrivite sau provocările potrivite, creează contexte în care clientul își descoperă propriile resurse (calități, competențe, valori personale, hobby-uri etc) și posibile soluții de testat.
Psihologul poate veni cu exemple sau îndrumări: „Cum ai reușit în trecut să depășești provocări similare?”, „Pentru unii clienți funcționează x/y/z. Pe tine ce crezi că te-ar ajuta?”; „Cum te-ai putea folosi de calitatea X pentru a rezolva problema Y?”; „Dacă ar fi să testezi această idee, măcar parțial, cum/ce ai face?”.
3. Reziliență
A învăța un client să „pescuiască” mai poate însemna îmbunătățirea capacității sale de a face față momentelor grele din viață (reziliența). Psihologul acționează ca un facilitator al acestei dezvoltări, ajutând clientul să își gestioneze emoțiile, stresul, să își recapete speranța.
Unii clienți nu realizează cât de rezilienți sunt, de fapt. Asta nu înseamnă, însă, că nu au nevoie de sprijin – din partea celor apropiați și/sau a unui psihoterapeut. Oricine are nevoie de sprijin în momentele grele. A fi puternic înseamnă și a avea curaj să ceri susținere când ai nevoie.
Așadar, „Dă-i omului un pește și va avea de mâncare o zi. Învață-l să pescuiască și va avea de mâncare toată viața” este, în general, o abordare valoroasă, dar care nu exclude situațiile în care sprijinul direct este necesar.
Alina-Elena Orel 