Nu mai am răbdare. Vreau o soluție magică!

De multe ori, clienții îmi spun în prima ședință: „Știu că nu există o soluție magică, dar mi-aș dori să scap de asta cât mai repede”; „Nu mai am răbdare să aștept să obțin rezultate; aș vrea să se întâmple instant”.

Le înțeleg perfect frustrarea. Este obositor să tot depui efort și totuși să nu vezi rezultatele dorite. Este greu să fii într-o situație complicată, conștient că, deocamdată, nu poți schimba nimic.

Când nu mai avem răbdare până la îndeplinirea obiectivului, ne putem reaminti că e și despre călătorie, nu doar despre destinație.

Știu, această zicală e deja un clișeu, dar asta nu o face mai puțin adevărată. Contează și ce „vezi” și “aduni” pe parcurs – ce înveți despre tine, ce înveți despre ceilalți și despre viață, ce abilități îți dezvolți – nu doar să obții ceea ce vrei, nu doar să bifezi un obiectiv.

În drumul spre îndeplinirea obiectivului, bifăm mai multe mini-obiective, unele care au legătură directă cu obiectivul mare, altele din alte direcții benefice pentru noi.

De exemplu, atunci când alergi aproape zilnic cu scopul de a slăbi, beneficiile nu se opresc doar la pierderea în greutate. Activitatea fizică aduce o serie de avantaje adiționale care contribuie la îmbunătățirea stării generale de sănătate și a calității vieții: alergarea stimulează eliberarea de endorfine, cunoscute și sub numele de „hormoni ai fericirii”, care reduc stresul, anxietatea și depresia; o îmbunătățire a concentrării și a clarității mentale după alergare; reducerea riscului de boli cardiovasculare; un somn profund etc.

Vrei să treci repede peste o suferință? Nu mai ai răbdare? Schimbă perspectiva și concentrează-te pe lecțiile pe care le poți învăța.

De exemplu, când suferi după o despărțire. Despărțirile pot fi extrem de dureroase, dar reprezintă și o oportunitate pentru creștere personală. Tristețea, furia sau confuzia pot deveni un punct de cotitură pentru a reflecta asupra propriilor nevoi, dorințe și aspirații, pentru a reflecta asupra identificării partenerului compatibil, pentru a învăța să comunici și să relaționezi mai bine. Despărțirea poate fi o șansă de a analiza dinamica relațiilor tale trecute: A fost nepotrivire / ghinion sau observi anumite tipare?; Ești atrasă de același tip de partener? Dacă da, de ce?; Cum a contribuit fiecare la dinamica relației?

Amintește-ți un moment din trecut când ai reușit să faci ceva, să depășești un obstacol, în ciuda faptului că nu aveai răbdare. Cu siguranță, există un astfel de moment. Chiar dacă este vorba de un mic succes. Cum ai făcut atunci? Pe ce calități te-ai bazat? Cine te-a ajutat? Cât de mult te-ai bucurat de rezultate? Câte alte lucruri bune ți-a adus acel mic succes?

Sugestiile de mai sus ne ajută să tolerăm mai bine frustrarea, suferința, stresul, disconfortul. Pentru că, într-un final, în spatele lipsei de răbdare, asta se află de multe ori.

Rezultate se pot obține rapid…

…în pași mici. Iar pașii mici făcuți în direcția potrivită duc la schimbări mari.

Tu cum faci să ai mai multă răbdare în drumul spre îndeplinirea obiectivului?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.