Trăim într-o perioadă în care Succesul este foarte valorizat…fie că e vorba de succes în afacerile tradiționale, clasice, fie că e vorba de succes în mass-media, inclusiv în mediul online sau în plan personal.
Succesul are o latură atât obiectivă, cât și subiectivă și e foarte greu de definit, de cuantificat. După cum bine surprinde imaginea de mai jos, totul e relativ în viață.
Societatea vede adesea succesul ca fiind ceva dincolo de performanță, dincolo de a fi bun în ceea ce faci și/sau dincolo de a influența pozitiv viețile oamenilor. Adesea succesul este definit prin prisma a cât de mulți bani are și/sau cât de populară este o persoană.
De ce își doresc oamenii să aibă un astfel de succes? Pentru statut social și, implicit, pentru a fi percepuți mai buni, mai deosebiți în comparație cu alți oameni.
Problema cu astfel de scopuri (faimă, cât mai mulți bani) e că sunt supuse adaptării și comparațiilor sociale. Așa se explică de ce unii oameni de afaceri miliardari vor să facă și mai mulți bani sau de ce unele vedete foarte cunoscute vor să fie și mai populare. Știi tu, situațiile alea în care îți vine să exclami: „Băi, dar ăștia nu se mai satură?!”
Mintea noastră funcționează în termeni de puncte de referință și ne raportăm mereu la starea de fapt existentă, nu la punctul din care am plecat. Dacă inițial ne-am propus și am reușit să ne urcăm veniturile de la 1000$/lună la 10.000$/lună, după o perioadă intervine adaptarea și compararea cu alții care câștigă și mai bine ca noi; astfel că punctul zero de referință devine suma de 10.000$ și ne propunem să câștigăm 100.000 $. După o perioadă, nu mai suntem satisfăcuți nici cu 100.000$/ lună. Nu mai e vorba despre bani, căci avem atât de mulți că n-avem ce să facem cu ei. E vorba de recunoaștere, de a fi cei mai buni, de a fi în top, e despre putere. Și atunci, nu vom fi mulțumiți până nu vom ajunge la 500.000 $/ luna. Și tot așa…
Asta duce la un fenomen ce poartă numele de “bandă de alergare hedonică” sau “adaptare hedonică”, conceput de psihologii sociali P. Brickman & D. T. Campbel in 1971[1]. Pe măsură ce o persoană câștigă mai mulți bani, mai multă popularitate, așteptările și dorințele cresc în tandem, iar nivelul de fericire rămâne același sau revine rapid la nivelul pre-existent.
Dar în schema fericirii / stării de bine, nu e vorba doar despre adaptare, ce implică reglarea credințelor, valorilor, desensibilizare prin expunere repetată, ci și de predispoziția genetică spre “fericire”, de circumstanțele de viață, de modul în care acționezi și gândești (vezi „formula fericirii”- [2])
Și ar mai fi ceva… adesea estimăm în mod greșit ce ne va face fericiți sau cât de fericiți ne va face ceva anume. De exemplu, studiile [3] arată că tindem să credem că vom fi mai fericiți dacă ne cumpăram tot felul de lucruri, dar atitudinea materialistă nu numai că nu ne face fericiți, ci ne face mai puțin fericiți; și se pare că experiențele ne-ar putea face mai fericiți decât lucrurile. Faptul că nu suntem pricepuți la astfel de estimări, poate fi valabil și în cazul succesului.
Dacă Succesul nu e un scop ideal, atunci ce fel de scopuri să avem? În plan profesional, ne putem propune să fim foarte buni în ceea ce facem, să ținem pasul cu standardele profesiei, să rezolvăm probleme și să facem față provocărilor. Orientarea pe probleme/provocări, spre deosebire de orientarea pe succes, nu atrage comparații sociale și adaptare hedonică; prin urmare e mai benefică pentru noi din multe puncte de vedere.
După cum s-a tot vehiculat în teoriile și studiile psihologice, oamenii tind să fie mai creativi, mai eficienți când se concentrează pe ceea ce au de făcut, și nu pe rezultatul final (intervine anxietatea – “dacă nu o să-mi iasă”; presiunea, poate scădea motivația). De asemenea, tindem să fim mai performanți[4], să avem o stare de bine mai ridicată[5], când suntem motivați mai degrabă intrinsec (ex. ne place ceea ce facem) decât extrinsec (ex. bani, faimă). Desigur, când vine vorba de recompense extrinseci financiare, se poate impune o condiție – să ai suficienți bani pentru nevoile de bază, căci de regulă e cam greu să performezi cu burta goală sau stresat că n-ai bani de chirie.
Studii citate:
[1] Brickman, P., & Campbell, D. T. (1971). Hedonic relativism and planning the good society. In M. H. Appley (Ed.), Adaptation-level theory (pp. 287-305). New York: Academic Press.
[2] Brown, N.J.L., Rohrer, J.M. Easy as (Happiness) Pie? A Critical Evaluation of a Popular Model of the Determinants of Well-Being. J Happiness Stud 21, 1285–1301 (2020). DOI: 10.1007/s10902-019-00128-4
[3] Pchelin, P., & Howell, R. T. (2014). The hidden cost of value-seeking: People do not accurately forecast the economic benefits of experiential purchases. The Journal of Positive Psychology, 9(4), 322–334. DOI: 10.1080/17439760.2014.898316
[4] Cerasoli, C. P., Nicklin, J. M., & Ford, M. T. (2014). Intrinsic motivation and extrinsic incentives jointly predict performance: A 40-year meta-analysis. Psychological Bulletin, 140(4), 980–1008. DOI: 10.1037/a0035661
[5] Van den Broeck, A., Howard, J. L., Van Vaerenbergh, Y., Leroy, H., & Gagné, M. (2021). Beyond intrinsic and extrinsic motivation: A meta-analysis on self-determination theory’s multidimensional conceptualization of work motivation. Organizational Psychology Review, 11(3), 240–273. DOI:10.1177/20413866211006173
Alina-Elena Orel 