Ambivalența – Ce este și cum o depășim?

Știi sentimentul ăla când urăști o persoană pentru ceva ce ți-a făcut, dar în același timp nu poți să nu îți dorești să fii lângă ea? Știi sentimentul ăla când savurezi țigara la cafea, dar, în același timp, urăști că ești sclavul nicotinei? Ai sentimente mixte față de orașul în care locuiești sau față de jobul tău? Ba îți vine să pleci, ba îl adori când te surprinde cu lucruri noi? Ai două opțiuni profesionale la fel de bune sau la fel de neatractive și nu știi ce să alegi?

Dacă ți-e familiară una dintre situațiile expuse mai sus, înseamnă că înțelegi prea bine ambivalența.

Ambivalența – Definiție. Tipuri. Caracteristici.

Ambivalența este o stare psihologică caracterizată printr-o atitudine mixtă față de ceva sau față de cineva. Este o discrepanță în cadrul atitudinii în sine. Sentimentele de plăcere și nemulțumire coexistă simultan; evaluările pozitive și negative față de ceva sau cineva sunt echivalente, balanța neputând să încline într-o parte sau alta.

Persoana care se confruntă cu ambivalența nu este indiferentă, neutră, ci are sentimente sau păreri puternice, în mod egal pozitive și/sau negative și se străduiește să facă o alegere.

Ambivalența poate aparea, asadar, sub 4 forme: 

• Apropiere-Apropiere. Ai de ales între două opțiuni pozitive și nu te poți decide.
• Evitare – Evitare. Ai de ales între două opțiuni nasoale și nu știi ce să alegi .
• Apropiere – Evitare. E rău cu, dar e rău și fără. De ex., în iubire (când iubești și urăști în același timp pe cineva) și în adicții poate apărea des acest tip de ambivalență.
• Dublă Apropiere și Evitare. Fiecare opțiune are atât aspecte pozitive, cât și negative.

Ambivalența cognitivă constă într-o incongruență între credințe, iar ambivalența afectivă  într-o inconsistență între sentimente. Când lupta se dă între “creier” și “inimă”, vorbim de o ambivalență afectiv-cognitivă. Se pare că, în lupta dintre cogniție și afect, emoțiile câștigă mai des.

Ambivalența este asociată cu un disconfort psihologic, mai scăzut sau mai ridicat, în funcție de fiecare individ în parte și de caracteristicile obiectului față de care simte ambivalența.

• Persoanele cu o toleranță ridicată la ambiguitate, la incertitudine, se simt mai puțin deranjate de conflictul generat de ambivalență. De asemenea, persoanele cărora le place să se angajeze în activități ce presupun efort cognitiv tind să fie mai puțin deranjate de disconfortul psihologic asociat ambivalenței. Persoanele cărora le este frică să nu cumva să comită o greșeală și să regrete tind să fie mai ambivalente.
• Când credințele, opiniile sunt puternice (persistente, stabile), disconfortul psihologic creat de informațiile contradictorii este mai ridicat. Când obiectul față de care simți ambivalență este în mod personal relevant, disconfortul psihologic este mai ridicat.
• Diferențele culturale mi se par foarte interesante. Gândirea dialectică, specifică filozofiilor budiste și confuciene, constă în toleranța credințelor aparent contradictorii. În schimb, culturile occidentale au o toleranță mai scăzută la dualitate.

Ambivalența vs Disonanța cognitivă

Ambivalența și disonanța cognitivă pot fi confundate. Ambivalența se referă, așadar, la sentimente mixte de plăcere și nemulțumire, la păreri pozitive și/sau negative care coexistă, față de ceva sau cineva, fiind o discrepanță în cadrul atitudinii în sine. Disonanța cognitivă, în schimb, este o discrepanță între o atitudine pe care o ai și comportamentul practicat. Ambivalența nu se asociază niciunui comportament.

De exemplu, atunci când ai o atitudine pozitivă față de ajutorarea persoanelor fără adăpost, dar nu te comporți ca atare când ai ocazia (nu oferi bani, nu donezi, nu te implici în acțiuni de voluntariat), am putea vorbi de o situație care facilitează apariția disonanței cognitive. Iar atunci când ai sentimente mixte, de milă, compasiune și dezgust sau frică, în același timp, față de  persoanele fără adăpost, vorbim de ambivalență.

Cum ieși din ambivalență? Cum scapi de disconfortul, stresul, anxietatea asociate?

Ambivalența pare a fi generată de o insuficientă încredere în atitudinea pe care o avem față da un obiect / subiect. Nu putem să ne hotărâm într-o direcție sau alta. Trebuie să fim siguri că nu vom regreta opțiunea respinsă.

Prin urmare, pentru a ieși din ambivalență e nevoie sa procesăm sistematic, analitic, critic informațiile pe care le deținem: Ce nevoi/dorințe/valori avem și în ce măsură se aliniază acestea într-o direcție sau alta? Suntem prinși în capcana unor bias-uri cognitive? Ce dovezi există într-o direcție sau alta? 

Ai auzit de „Măgarul lui Buridan”? Există două variante ale fabulei:

Măgarul, pus la distanţă egală de o găleată cu apă care să-i astâmpere setea şi de ovăzul necesar să-i astâmpere foamea, nu se putea hotărî cu care să înceapă, ceea ce, într-un final a dus la pieirea acestuia.

Măgarul, pus la distanţă egală între o găleată cu ovăz și o alta găleată cu ovăz, aceeași cantitate, nu se putea hotărî cu care să înceapă și a murit de foame.

Când eziți prea mult între două posibilități, există riscul să le pierzi pe amândouă. În mod cert, nu reușești să te bucuri complet de una dintre ele, fiind prins în starea de șovăială și neliniște.

Când ambivalența este, mai degrabă, la nivel cognitiv, situația poate fi mai ușoară. Adunăm noi informații, noi dovezi și în funcție de cum înclină balanța luăm decizia. Să ne imaginăm că ai de ales între jobul A și B,  ambele având caracteristici pro și contra în mod egal. Pentru a lua decizia, va trebuie să muți focusul de pe aspectul cantitativ pe cel calitativ, adică să identifici ce este mai valoros pentru tine din lista de avantaje sau cu ce aspect negativ nu te-ai putea obișnui.

Când ambivalența este la nivel afectiv sau afectiv-cognitiv, lucrurile se complică. Probabil că, la un moment dat, mulți dintre noi luăm o decizie doar de dragul de a lua una, numai să ieșim din acea stare de agonie. „Să continuăm sau nu relația de prietenie?”. „Îl/O iubesc sau nu?”. Probabil că, de cele mai multe ori, vom amâna decizia, până când adunăm destule informații într-o direcția sau alta. Și, probabil că mulți dintre noi vom alege în funcție de ceea ce simțim, chiar dacă raționalul ne spune contrariul. Dacă, rațional vorbind, decizia evidentă este de a renunța la relație, rămâne întrebarea „De ce ne temem?”. De singurătate? De regrete? Va trebui să lucrăm la aceste temeri.

Pentru a face față ambivalenței, putem reduce din presiunea situației, redefinind-o. Să presupunem că ai de ales între un job ideal în țară sau unul în străinătate și nu te poți decide. Îți poți spune că orice decizie ai lua, va fi bine, căci ambele opțiuni au avantaje. Îți poți spune că nu va fi sfârșitul lumii dacă decizia luată se dovedește a fi greșită și că îți poți crea noi ocazii similare în viitor. Îți poți spune că nu ai cum să regreți ceva ce nu ai experimentat și că e inutil ca ulterior să te gândești „oare cum ar fi fost dacă aș fi ales cealaltă variantă?”.

Pentru a face față ambivalenței, ar mai fi opțiunea de a lasă pe altcineva să își asume responsabilitatea deciziei, dar nu este o opțiune ideală. De exemplu, un adolescent nehotărât ar putea să își pună părinții să ia decizia finală sau o persoană religioasă ar putea aștepta un semn divin pentru a alege într-o direcție sau alta.

Ambivalența poate fi rezolvată, de regulă, lucrând la motivațiile și valorile intrinseci.

Dacă nu poți ieși singur din ambivalență și simți că ești blocat, consilierea psihologică sau psihoterapia te poate ajuta să navighezi prin marea de confuzie în care te afli sau te poate ghida în alegerea drumului potrivit pentru tine.

Bibliografie

Van Harreveld, F., Nohlen, H.U. & Schneider, I. K. (2015). Chapter Five – The ABC of Ambivalence: Affective, Behavioral, and Cognitive Consequences of Attitudinal Conflict. Advances in Experimental Social Psychology, 52, 285-324.

Van Harreveld, Schneider, I.K., Nohlen, H.U., & Van der Pligt (2011). Ambivalence and conflict in attitudes and decision-making. In B. Gawronski & F. Strack (eds.), Cognitive Consistency: A Fundamental Principle in Social Cognition.