Ți s-a întâmplat vreodată să afirmi ceva, dar să acționezi contrar opiniei tale și să te simți prost față de tine însuți sau față de ceilalți? Ai continuat vreodată să practici un comportament, deși știai că are consecințe negative, și te-ai simțit vinovat sau rușinat din această cauză? Ai acționat vreodată irațional și apoi ți-ai căutat justificări pentru comportamentul tău? Ai promovat un comportament pe care tu nu îl practicai? Dacă da, este foarte probabil să fi experimentat disonanța cognitivă, printre altele.
Când crezi una și faci alta, când acționezi contrar principiilor tale, când te aștepți la ceva și se întâmplă contrariul, poate apărea un conflict interior la nivel cognitiv.
Disonanța cognitivă se poate suprapune parțial cu ipocrizia, cu lipsa integrității, cu motivația hedonistă, dar este un concept mai vast de atât.
Ce este Disonanța Cognitivă?
O persoană care are două sau mai multe gânduri / credințe / opinii / atitudini incongruente, contradictorii poate resimți o tensiune/ un disconfort/ anxietate/ vinovăție. Această tensiune inconfortabilă, denumită Disonanță cognitivă [1], a fost îndelung studiată în Psihologia Socială (> 60 de ani).
Disonanța cognitivă este un puternic factor motivațional. Oamenii vor să fie consecvenți în gândire și își doresc o congruență între ceea ce gândesc și ceea ce fac.
Prin urmare, pentru a reduce sau elimina tensiunea, disconfortul resimțit, încearcă fie să își schimbe gândirea, fie să își schimbe comportamentul. [2] Însă, modul tipic de reducere a sentimentului inconfortabil asociat cu disonanța cognitivă este schimbarea atitudinii, nu a comportamentului.
De exemplu, știi că tutunul dăunează grav sănătății, ai citit studii, cunoști persoane care au suferit de diverse afecțiuni asociate fumatului, dar continui să fumezi. Această incongruență între ceea ce știi și ceea ce faci, este resimțită la nivel subiectiv ca pe ceva supărător, inconfortabil.
Pentru a elimina disonanța cognitivă, ai două soluții: 1) renunți la fumat sau 2) cauți motive, justificări pentru a continua să fumezi („problemele grave apar după ce fumezi zeci de ani, iar eu n-am de gând să fumez mai mult de cinci”; „există oameni care au fumat toată viața și nu s-au îmbolnăvit”; „am gene bune, mie nu mi se poate întâmpla”). Din păcate, mulți aleg varianta a doua.
Disonanța cognitivă vs Ambivalența
Ambivalența și disonanța cognitivă pot fi confundate, dar cele două concepte sunt diferite. Disonanța apare când există o discrepanță între o atitudine pe care o ai și comportamentul practicat, în timp ce ambivalența este o discrepanță în cadrul atitudinii în sine. Ambivalența se referă, de obicei, la sentimente mixte de plăcere și nemulțumire, la atitudini pozitive și negative simultan, față de ceva sau cineva.
De exemplu, atunci când ai o atitudine pozitivă față de ajutorarea persoanelor fără adăpost, dar nu te comporți ca atare când ai ocazia (nu oferi bani, nu donezi, nu te implici în acțiuni în acest sens), vorbim de disonanță cognitivă. Iar atunci când ai sentimente mixte de milă, compasiune și dezgust sau frică față de persoanele fără adăpost, vorbim de ambivalență.
Exemple de disonanțe cognitive. Ipoteze confirmate.
Experimentele psihologice au analizat deciziile pe care oamenii le iau și cum sunt acestea justificate atunci când li se induce disonanța cognitivă.
- Atunci când o persoană este expusă unor informații inconsistente credinței pre-existente, nu își schimbă credința, ci caută să demonteze noile informații.[3] Să luăm ca exemplu o persoană care crede că vaccinurile cauzează autism. Dacă aceasta va citi un pliant cu informații contrare credinței sale, va avea tendința de a le respinge; va gândi, de exemplu: „aceste informații sunt inventate de companiile farmaceutice, care vor doar să profite de pe urma noastră”.
- Atunci când o persoană trebuie să se angajeze într-o activitate neplăcută sau care necesită efort considerabil pentru a-și atinge obiectivul, va resimți un conflict cognitiv. Pentru a reduce disonanța, va avea tendința să exagereze importanța obținerii obiectivului, cu scopul de a-și justifica efortul. Să ne imaginăm, spre exemplu, că doi studenți dau un examen de admitere pentru a urma un curs mega-plictisitor. Primul student trebuie să realizeze tot felul de taskuri dificile, să răspundă la întrebări inconfortabile, în timp ce al doilea student experimentează un proces de admitere ușor. Care crezi că va acorda o notă mai mare cursului? Găsești răspunsul la finalul articolului, la referința nr.4. [4]
- Atunci când o persoană face sau spune ceva care nu este în concordanță cu o atitudine sau o credință anterioară, apare disonanța cognitivă. Disonanța poate fi redusă prin recompense sau amenințări cu pedeapsa, deoarece acestea oferă justificări ale comportamentului. De exemplu, într-un experiment, unor copii li s-a dat o jucărie atractivă; unii au fost amenințați cu o pedeapsă ușoară dacă s-ar juca cu acea jucărie atractivă, iar alții cu o pedeapsă severă. Ulterior, copiii au fost rugați să evalueze nivelul de atractivitate al jucăriei. Care grup crezi că a evaluat mai pozitiv jucăria? Găsești răspunsul la finalul articolului, la referința nr.5.[5]
- Atunci când ai de ales între două opțiuni similare sau dificile / importante, este probabil să apară disonanța cognitivă. După efectuarea alegerii, îți va plăcea mai mult opțiunea aleasă decât înainte și îți va displăcea mai mult decât înainte alternativa respinsă. Să presupunem că vrei să cumperi o mașină și că, în urma documentării, ai ajuns la două opțiuni: Honda, care deja îți plăcea și BMW. Fiecare are avantaje și dezavantaje, dar BMW are mai multe plusuri, astfel că asta cumperi. Ulterior, apar regretele, dubiile. BMW arată mai bine, dar Honda este ieftină. BMW are mai multe opțiuni tehnice și este mai rapidă, dar Honda consumă mai puțină benzină și este mai spațioasă. Pentru a reduce disonanța cognitivă, poți încerca să minimizezi discrepanțele dintre cele doua opțiuni (îți spui că mașina este o investiție importantă și trebuia să alegi ce este mai bun pe piață) sau găsești noi informații care să îți susțină alegerea. Interesant este că atunci când s-a luat decizia, s-a apelat la logică (argumente pro și contra), iar după, când au apărut îndoielile, gândirea a fost distorsionată pentru a reduce disonanța.[6]
- Când te aștepți la succes, dar eșuezi și când te aștepți la eșec, dar ai succes, poate apărea disonanța cognitivă. O persoană care se așteaptă la eșec, căci toată viața a avut o părere proastă despre sine, când are succes, nu se poate bucura de acesta sau nu îl poate menține, deoarece succesul contravine sistemului de credințe existent.[7]
Dincolo de Conflictul Cognitiv
Teoria coerenței de sine (engl. „self-consistency theory”[8]) vine în completarea teoriei disonanței cognitive și subliniază că disonanța este creată atunci când există o discrepanță între ceea ce face o persoană și părerea sa despre sine ca persoană morală, rațională și competentă. Să ne imaginăm următorul scenariu – ai o stimă de sine ridicată și ai încredere în propriile abilități, astfel că te aștepți să îndeplinești cu succes o sarcină la locul de muncă; dar, te porți total opus față de cum te-ai fi așteptat: iei decizii iraționale, te porți urât cu colegii tăi. Această inconsistență îți cauzează un stres ridicat, deoarece știi că nu te reprezintă, astfel că iei măsuri pentru a-ți alinia comportamentul.
De asemenea, teoria autoafirmării (engl.„self-affirmation theory” [9]) argumentează că disonanța este rezultatul unui comportament care amenință sentimentul moralității și integrității unei persoane. De exemplu, atunci când ești violent cu cineva, dar tu te consideri o persoană bună, apare disonanța cognitivă și o poți reduce aruncând responsabilitatea pe factori externi (erai băut, erai stresat etc).
S-a mai argumentat și că disonanța apare ca urmare a faptului că te simți personal responsabil pentru producerea unei consecințe negative („new look theory”[10]).
Un alt model teoretic („self-standard”[11]) postulează că există două categorii majore de standarde pe care o persoană le folosește pentru a evalua consecințele comportamentului: normativ (percepția celorlalți, norme culturale) și personal (propriile valori). De exemplu, este posibil să nu apară disonanța cognitivă sau să aibă o putere redusă atunci când dai șpagă unui funcționar, dacă este ceva obișnuit pentru grupul social din care faci parte.
Care este Rolul sau Utilitatea Disonanței Cognitive?
Din punctul meu de vedere, apariția disonanței cognitive este o atenționare, un fel de „connection failed” la nivelul procesării mintale.
Când te comporți contrar principiilor tale, disonanța cognitivă te atenționează că e timpul să îți faci o evaluare. Astfel, îți poți ajusta comportamentul, cu scopul de a te proteja sau de a deveni o persoană mai bună.
Când ceea ce credeai se dovedește a fi fals sau doar parțial adevărat, poți persista în eroare sau îți poți schimba credința. Ar fi ideal ca disonanța cognitivă să conducă la schimbarea credinței sau la flexibilizarea acesteia.
Când devii conștient de modul în care conflictul cognitiv îți afectează procesul decizional, poți alege înțelept.
Înțelegerea disonanței cognitive s-a dovedit a fi utilă specialiștilor în contexte medicale, terapeutice (tratarea dependențelor, de ex.) și sociale (ajutarea victimelor violenței domestice, de ex.).
Referințe
[1] Festinger, L. (1957). A Theory of Cognitive Dissonance. Evaston, IL: Row. Peterson.
[2] Festinger, L. (1957). A Theory of Cognitive Dissonance. Evaston, IL: Row. Peterson.
[3] Cooper. J. (2007). Cognitive dissonance: 50 years of a classic theory. London: Sage publications.
[4] Prima persoană, deoarece își va justifica astfel efortul depus în timpul procesului de admitere.
[5] Copii amenințați cu pedeapsă ușoară au evaluat jucăria mai atractivă decât cei care au fost amenințați cu o pedeapsă severă. Cei din urmă, au resimți o disonanță cognitivă mai ridicată, și și-au construit argumente interne care să justifice comportamentul, adică și-au spus că jucăria nu este, de fapt, atât de atractivă.
[6] Cooper. J. (2007). Cognitive dissonance: 50 years of a classic theory. London: Sage publications.
[7] Cooper. J. (2007). Cognitive dissonance: 50 years of a classic theory. London: Sage publications.
[8] Aronson, E. (1968). Dissonance theory: progress and problems. In R.P. Abelson, E. Aronson, W.J. McGuire, T.M. Newcomb, M.J. Rosenberg & P.H. Tannenbaum (eds), Theories of Cognitive Consistency: A Chicago, IL: Rand McNally, pp. 5-27.
[9] Steele, C.M. (1988). The psychology of self-affirmation: sustaining the integrity of the self. In L. Berkowitz (3d.), Advances in Experimental Social Psychology, vol. 21. San Diego, CA: Academic Press, pp. 261-302.
[10] Cooper, J. & Fazio, R.H. (1984). A new look at dissonance theory: in L. Berkowitz. Advances in Experimental Social Psychology, vol.17. Orlando: Academic Press, pp.229-264.
[11] Cooper. J. (2007). Cognitive dissonance: 50 years of a classic theory. London: Sage publications.
Alina-Elena Orel 