Sunt de acord ca, privind din multe perspective, traim intr-o societate nedreapta, dereglata, pe alocuri bolnava. Este suficient sa te uiti la stiri sau cu ceva mai multa atentie in jurul tau ca sa iti dai seama de ce.
Dar, ne-am cam obisnuit sa dam vina pe politicieni, pe faptul ca ne-am nascut in Romania, pe sefi, pe multinationale, pe mass-media, pe straini, pe parinti, pe prieteni, pe parteneri, chiar si pe proprii copii pentru tot ceea ce se intampla negativ sau nu se intampla in viata noastra.
Sa fie chiar asa? Suntem doar niste frunze care zboara dupa cum bate vantul?
Sunt de acord cu teoria lui Albert Bandura – determinismul reciproc – care postuleaza ca exista o interactiune reciproca permanenta intre factorii determinanti de mediu si cei personali. Fortele exterioare nu exercita un control absolut asupra vietii noastre. Mediul exterior, la nivel macro si micro, ne influenteaza, intr-adevar, dar si noi putem influenta sau schimba mediul prin propriul comportament. Este o interactiune complexa si dinamica.
Ne plangem permanent ca politicienii nu fac nimic, in timp ce nici noi nu facem nimic pentru a schimba asta. In schimb, activistii, de exemplu, lanseaza petitii si campanii de constientizare, care uneori reusesc sa ii determini pe politicieni sa ia masuri, alteori nu. Dar, unele actiuni functioneaza si asta este mai bine decat sa nu faci nimic. Unii oameni sunt constienti ca pot actiona pentru a schimba imprejurarile de mediu, altii nu. Primii actioneaza, ceilalti reactioneaza.
Un angajat cu incredere in propria gandire si in propriile aptitudini, competente (autoeficacitate) si cu o stima de sine ridicata va veni catre sef cu o propunere de marire a salariului, argumentata prin valoarea pe care a adus-o in companie, desigur. Sau va demisiona daca seful nu il apreciaza la adevarata valoare. Dar, nu se va plange fara sa faca nimic.
Un angajat considera ca multinationala ii vinde inteligenta pentru profitul strainilor, este permanent nemultumit de mediu si de salariu, dar nu demisioneaza pentru ca este totusi un loc de munca stabil. Considera ca merita sa primeasca tot, fara sa ofere mai nimic in schimb. Ajunge mereu tarziu la locul de munca si apoi se plange ca nu a obtinut promovarea. Isi cumpara lucruri scumpe, de care nu are nevoie, isi cheltuie banii pe vicii, considerand ca merita o recompensa pentru greul depus, iar apoi se plange ca nu poate supravietui dintr-un salariu de multinationala. Considera ca doar pe pile se poate avansa, in timp ce pierde vremea pe Facebook la cursurile de perfectionare gratuite oferite de companie. Nu ii place ceea ce face, el are alta vocatie, dar nu face nimic in acea directie, pentru ca….desigur, nu tine de el! De fapt, ii este prea frica de esec, astfel ca prefera sa ramana cu scenariul imaginar al unei posibile vieti grozave. Daca ar incerca si ar esua, i s-ar confirma ceea ce, undeva adanc in interiorul lui stie deja, in mod eronat: nu sunt suficient de bun, nu merit sa fiu fericit.
O persoana cu locus de control extern va considera ca evenimentele bune sau rele sunt provocate de soarta, de destin, de ceilalti. Va considera ca nu va putea avea succes in afaceri fara pile sau fara bani din partea familiei. Necazurile, problemele in cuplu vor fi datorate greselilor celuilat, in niciun caz actiunilor si comportamentelor proprii. Va considera ca nu merita sa depuna efort la scoala, la munca, pentru ca sistemul este nedrept, oamenii sunt egoisti si rai, astfel ca nu are niciun rost. Isi va individia prietenii care au succes (“A avut mare nororc. Daca nu s-ar fi dus la acea conferinta, n-ar fi obtinut un astfel de job!”). Va citi zilnic horoscopul si isi va planifica viata in functie de ceea ce dicteaza astrele…s.a.m.d.
O persoana cu o gandire catastrofala, precum aceea ca nimanui nu-i pasa de ea, de problemele ei, de dificultatile emotionale prin care trece, se va adanci in depresie, fara a cere ajutorul celorlalti. Apropiatii nu iti pot citi gandurile. De multe ori, este nevoie sa vii tu catre ei pentru a le spune ca ai nevoie de suportul lor.
O persoana care, in copilarie, a fost pedepsita, criticata in mod repetat si nedrept de catre parinti, poate considera, la varsta adulta, ca orice ar face nu va putea schimba o situatie sau ca este incapabila sa realizeze anumite actiuni fara suportul celorlalti. La varsta adulta, nu mai locuim cu parintii si ii putem evita fizic, dar sunt prezenti in memoria si imaginatia noastra. Neajutorarea invatata poate fi insa depasita sau tinuta sub control. Depasirea statutului de victima a traumelor din trecut nu este deloc usoara, dar necesara pentru o viata functionala.
Nu zic ca tot ceea ce ni se intampla tine strict de noi. Da, unii oameni sunt in unele momente sau chiar mereu incorecti, rai, egoisti. Da, uneori meritam mai mult decat primim. Da, multi conducatori sunt corupti, narcisisti. Da, multe companii se gandesc doar la profit si la cum le putem aduce noi profit ca angajati. Da, uneori avem, pur si simplu, noroc sau ghinion. Da, uneori ni se intampla lucruri nasoale, fara ca noi sa avem vreo vina.
Insa, cand tot universul este impotriva noastra, poate ar fi bine sa ne intrebam: “Cum de atrag doar lucruri negative in viata mea? De ce nu am viata pe care mi-o doresc?” Si nu vorbesc de superficiala lege a atractiei aici, in sensul ca doar gandind pozitiv sau negativ atragem lucruri in consecinta in viata noastra. Ci la modul mai profund.
Ceea ce gandim cu adevarat despre ceva/ cineva sau despre noi insine se vede pe fata noastra, in atitudinile, in gesturile noastre. Poate prietena aia, care nu te mai baga in seama de la o vreme, o face pentru ca ti-a citit pe chip dezgustul, in timp ce verbal ii spuneai ca ii sta minunant cu noua rochie. Poate prietenul ala, care cucereste toate femeile care ii ies in cale, nu reuseste asta (doar) pentru ca s-a nascut frumos, ci pentru ca are incredere in el si este o fire optimista, iar atitudinea asta cucereste, deseori, mai mult decat aspectul fizic.
Convingerile si regulile de viata irationale conduc la actiuni eronate sau dezadaptative. In timp ce tu stai in casa pentru ca horoscopul iti spune ca nu este o zi buna pentru socializare, colegul tau de munca, cu mai putina experienta decat tine, se duce la conferinta organizata de companie, impresioneaza cateva persoane de la conducere si obtine o promovare.
In timp ce tu depui efort pentru a-ti face treaba cat mai bine si obtii niste rezultate bune, dar nu spui nimanui asta pentru ca inca nu ai atins perfectiunea cu care te-ai simti confortabil sa te lauzi, colegul tau cere constant feedback pentru munca sa, isi prezinta ideile colegilor si superiorilor si are mai multe sanse decat tine sa obtina marirea de salariu sau promovarea.
In timp ce tu te multumesti cu situatia nasoala in care esti, de neschimbat din cauza copilariei nefericite si a parintilor care ti-au distrus stima de sine, fratele/sora ta se duce la terapie pentru a depasi aceasta conditionare din trecut si se straduieste sa aiba o viata mai buna.
Nu mai da vina mereu pe societate si pe ceilalti! Confrunta-te cu adevarul inconfortabil! Este important sa ne asumam responsabilitatea pentru viata noastra, fara a cadea, insa, in capcana auto-culpabilizarii excesive.
Alina-Elena Orel 