„Fericirea Autentica”. Cum sa fii fericit.

Ce este fericirea? O întrebare existențială la care filosofii, în special, au reflectat, dar cred eu că doar psihologia putea găsi răspunsul la aceasta întrebare (ce-i drept, și cu ajutorul altor științe). Psihologia vine cu un răspuns practic la întrebarea „Cum să fiu fericit?” sau „Cum să obțin și să îmi mențin o stare de bine?”.

După ce, multă vreme, psihologia și-a îndreptat atenția spre anormal, spre patologic, a venit un moment pentru un alt curent, în care atenția este îndreptată spre partea pozitivă. Asta îmi aduce aminte de o afirmație făcută de Maica Tereza: „Am fost întrebată la un moment dat de ce nu particip la demonstrații împotriva războaielor. Am răspuns că nu o să fac acest lucru vreodată, însă imediat ce se va organiza o adunare pentru pace, voi fi acolo”. Ambele viziuni sunt importante și utile; nu trebuie să cădem în capcana dogmei.

Ce ne face fericiți? Care sunt caracteristicile oamenilor fericiți? De ce oamenii cu experiențe negative sau traume similare în trecut au niveluri diferite ale fericirii / stării lor de bine în prezent? De ce doi frați, care au împărtășit același mediu, fie el pozitiv sau negativ, ajung să perceapă un nivel total opus al satisfacției cu viața? De ce unii oameni care au tot ce și-au dorit sunt nefericiți? Cercetările psihologice au găsit răspunsul la aceste întrebări.

Martin Seligman, părintele psihologiei pozitive, sintetizează cercetări din ultimii 30 de ani (<2002) și ne oferă, într-o manieră structurată, ingredientele pentru o viață fericită. Seligman readuce în prim plan conceptul de caracter, mai precis trăsăturile forte/pozitive de caracter, care au fost ignorate în trecut.

Au trecut 17 ani de la publicarea cărții, dar urmărind cercetări mai recente din domeniul psihologiei, informațiile din carte încă sunt de actualitate.

Este o carte scrisă pentru a fi pe înțelesul tuturor, dar este bazată la fel ca „Ce putem și ce nu putem schimba” pe o asimilare a zeci de cercetări în domeniu, atât proprii, cât și ale altor cercetători.

Este presărată cu întâmplări personale, gânduri și emoții personale, iar asta îi da o notă aparte, pentru că poți urmări procesul gândirii autorului și ce l-a influențat să dezvolte teoria actuală.

Conține mai multe chestionare, cu explicații privind interpretarea, precum și tehnici și metode pentru a lucra la propria fericire și a altora.

În cele ce urmează, voi prezenta o serie de idei extrase din cartea „Fericirea Autentică„, dar îți recomand să nu te limitezi la ele și să citești cartea. S-ar putea să nu o mai găsești în librării, dar la bibliotecă o vei găsi. Vei afla în plus față de ceea ce am extras eu: dacă banii, viața socială, căsătoria, educația, rasa, credința corelează cu fericirea / satisfacția cu viața / starea de bine și în ce condiții, în ce măsură; vei afla unele lucruri despre tine parcurgând chestionarele; vei afla cum să crești copii care vor fi adulți fericiți, cum să ai o căsnicie/ relație de cuplu fericită; cum să îți transformi slujba în vocație și alte informații utile.

Ce este fericirea autentică?

Există o fericire de moment, care constă în plăceri, în stimulente, precum: să mănânci o ciocolată, să te uiți la un film de comedie, să primești un compliment sau un cadou, să îți cumperi o bluză nouă, sa te distrezi cu prietenii. Și există o fericire de durată, generală, care nu poate fi obținută prin simpla mărire a stimulentelor. Aceasta constă în a duce o viață în acord cu valorile tale pozitive, constructive; în a trăi o viață în care sa îți folosești  zilnic aptitudinile și competențele, precum și trăsăturile forte de caracter; în a face acte filantropice. Fericirea de durată, generală, este fericirea autentică (Seligman, 2002/2007).

Formula fericirii:  F=T+C+V

Gradul fericirii de durată = tendințe genetice + circumstanțe ale vieții + factori sub control voluntar.

(Seligman, 2002/2007, p. 77)

În general, ~ 50% din aproape fiecare trăsătură de personalitate aparține moștenirii genetice. Fiecare dintre noi are un interval prestabilit al tendințelor genetice, un nivel fix de fericire (Seligman, 2002/2007).

Cum și-au dat seama cercetătorii de acest aspect? Studiile longitudinale făcute pe gemenii mono/di-zigoți crescuți împreună vs. crescuți separat; gemenii crescuți separat vs. copiii adoptați și crescuți împreună;  copiii adoptați cu părinții lor biologici vs. adoptivi. Nu mai putem nega evidența, fie că ne convine, fie că nu.

Da, inițial, asta este dezamăgitor. Dar, dacă stai bine să te gândești, să poți „manevra” până la 50% este destul de mult.

Circumstanțele vieții pot crește sau scade nivelul fericirii de bază. Însă, inevitabil, revii la nivelul tău de bază. Când se întâmplă ceva extraordinar în viața noastră, fericirea sau starea noastră de bine pot crește semnificativ, dar după o vreme, apare rutina hedonistă. Adică ne obișnuim cu ceea ce avem, vrem mai mult, iar apoi ne obișnuim și cu acel mult. După o vreme, revenim la nivelul nostru bazal. Totuși, există metode prin care putem evita adaptarea și rutina hedonistă (Seligman, 2002/2007, pp.79-81).

Factorii pe care îi putem ține sub control țin de a ne crea anumite circumstanțe benefice, constructive, de a exercita în viața de zi cu zi trăsăturile pozitive de caracter și de a restructura sau diminua puterea trăsăturilor negative.

Fericirea autentică se obține, conform lui Seligman (2002/2007), prin integrarea a trei componente: viață plăcută, viață bună, viață cu sens.

„VIAȚA PLĂCUTĂ” Plăceri	„VIAȚA BUNĂ” Satisfacții și Recompense Morale
Stimulentele. Senzațiile date de miros, auz, văz, pipăit. Distracțiile. Toate acele lucruri/acțiuni/evenimente care ne cauzează plăcere, bucurie, dar de (relativă) scurtă durată. De exemplu: să mănânci o prăjitură, să te uiți la un film de comedie, să primești un compliment sau un cadou, să îți cumperi o bluză nouă, să te distrezi cu prietenii, să faci sex.	Exercitarea virtuților și calităților noastre în activitățile de zi cu zi.  De exemplu: exercitarea afecțiunii, admirației, loialității față de partener; ajutor dezinteresat acordat unui prieten sau unui străin; încântarea de a învăța ceva nou, de a găsi o soluție creativă la locul de muncă; creșterea copiilor prin stimularea emoțiilor pozitive și a cultivării calităților și virtuților.
Implică în principal simțurile (auz, văz, miros, pipăit).	Implică folosirea zilnică a competențelor și virtuților (trăsături forte, pozitive de caracter); precum și ghidarea după valorile personale pozitive, constructive.
Nu prea presupun gândire.	Presupun gândire și interpretare.
Sunt imediate.	Apar în timp.
sunt efemere, căci se bazează pe simțuri. Atunci când stimulul dispare, dispar și emoțiile pozitive, de regulă.	Durează mai mult, căci sunt susținute de calitățile și virtuțile noastre.
Intervine rapid adaptarea hedonică.	Nu există adaptare hedonică, pentru că implică stări dincolo de emoțiile pozitive – o stare de absorbire, angajament, stare flux (absența conștientizării).
Pentru a prelungi plăcerea resimțită sau pentru a combate adaptarea hedonica trebuie să le eșalonam în timp, la intervale mai mari, să cultivăm savurarea, atenția, conștientizarea, factorul surpriză.	Când ne folosim într-un mod activ trăsăturile forte de caracter putem intra mai des în starea de flux, descrisă de psihologul Mihály Csíkszentmihályi, care face să dispară conștiința de sine și emoțiile, și în care timpul se oprește (subiectiv), căci suntem absorbiți de ceea ce facem.
Nu implică prea mult efort.	Implică, la început, efort.
„VIAȚA CU SENS” Scopuri Nobile Folosirea competențelor și trăsăturilor forte / pozitive de caracter în serviciul unui scop nobil, mult deasupra propriei noastre persoane: progresul cunoașterii, progresul tehnologiei în vederea îmbunătățirii vieții oamenilor, răspândirea bunătății în lume. Este valabilă atât pentru oamenii religioși, cât și pentru cei sceptici, atei, orientați pe dovezi. Nu trebuie să ai o profesie vocațională neapărat, precum cea de medic, educator, psiholog, judecător, pentru a face acest lucru. Vei găsi calea pentru a face lucruri dincolo de interesul personal. De exemplu, un programator se poate implică pro-bono în dezvoltarea unei aplicații web pentru nevăzători.
(Tabel sinteză, comparativ realizat pe baza informațiilor prezentate de Seligman, 2002/2007)

Așadar, răspunsul la întrebarea „Cum sa fiu fericit?” este acesta: prin identificarea și exercitarea calităților și virtuților personale în activitățile de zi cu zi pentru a obține satisfacții și recompense morale („viața plăcută”) și prin exercitarea acestor trăsături pozitive de caracter pentru scopuri nobile („viața cu sens”). Desigur, nu putem elimina plăcerea din viața noastră, dar aceasta nu este suficientă pentru o viață împlinită (Seligman, 2002/2007).

Există multe virtuți, dar șase sunt apreciate în toate religiile și tradițiile culturale principale, iar fiecare înglobează mai multe trăsături personale:

• Înțelepciunea și cunoașterea (curiozitatea, dorința de a învăța, originalitatea etc),
• Curajul,
• Iubirea și umanitatea (blândețe, generozitate, etc),
• Dreptatea,
• Cumpătarea,
• Spiritualitatea (Seligman, 2002/2007).

Trăsăturile de caracter pozitive (optimismul, speranța, umanitatea etc), generează emoții pozitive și ne protejează împotrivă efectelor emoțiilor negative.

Pentru a afla care sunt calitățile și virtuțile tale (trăsături pozitive de caracter), completează chestionarul gratuit de aici https://www.viacharacter.org/survey/account/register

Fericirea autentică descrisă de Seligman este un sentiment general de satisfacție în viață, de împlinire, o stare de bine.

Fericirea: trecut, prezent, viitor

Seligman (2002/2007) afirma că emoțiile pot fi legate de: trecut, prezent, viitor. Nu întotdeauna suntem fericiți în toate cele trei sensuri. O clasificare la care nu m-am gândit până cum și mi se pare foarte utilă.

Exemple de emoții pozitive legate de:

• trecut (satisfacția, mulțumirea, împlinirea, mândria, seninătatea);
• prezent (bucuria, extazul, calmul, plăcerea, abnegația);
• viitor (optimism, speranță, credință, încredere) (Seligman, 2002/2007, p.100).

Emoțiile negative față de trecut influențează emoțiile legate de prezent și de viitor. Astfel, am putea să schimbăm modul în care ne raportăm la trecut sau să reducem sentimentele neplăcute legate de trecut aducându-le în regiunea mulțumirii și a satisfacției. Putem face asta apelând la două metode: recunoștință și rescrierea cu indulgență a istoriei personale (Seligman, 2002/2007, p.111).

Emoțiile față de trecut, le influențează pe cele legate de prezent și de viitor. În măsura în care suntem de părere că trecutul ne determină viitorul, vom avea tendința să devenim o barcă fără cârmaci, pasivă, care nu face nimic pentru a schimba direcția (Seligman, 2002/2007, p.105).

Mișcarea „copilul interior” ne spune că traumele din copilărie, și nu deciziile greșite sau defectele de caracter, ne provoacă problemele pe care le avem ca adulți. De asemenea, această mișcare, inspirată din psihanaliză, ne spune că nu ne putem reveni decât dacă îndrăznim să înfruntăm acele traume timpurii. Unele studii confirmă acest lucru, dar nu multe (Seligman, 2002/2007, pp.105-111).

Studiile mai recente, relevă că evenimentele negative din copilărie nu determină necazurile de la maturitate. Mai degrabă, moștenirea genetică a unor trăsături negative ne afectează viața de adult, și nu modul în care am fost crescuți. Cercetătorii efectiv nu au luat în considerare, înainte de 1990, aspectul genetic. Dezvoltarea geneticii, ne pune în situația, inconfortabilă pentru unii, de a respinge dogma „copilului interior traumatizat” și de a abandona victimizarea. Cercetările științifice pe gemeni mono și dizigoți crescuți împreună vs separat și studiile pe copii adoptați, arată, fără echivoc, impactul geneticii asupra personalității noastre și implicit asupra vieții noastre, și diminuează influența mediului (Seligman, 2002/2007, pp.105-111).

De exemplu, dacă ai avut părinți dependenți de alcool și, la maturitate, devii și tu dependent, ai spune că mediul traumatic în care ai trăit te-a făcut să devii și tu dependent. Pentru anumiți indivizi poate fi cazul. Însă, statistic vorbind, ar fi mai degrabă despre a moșteni sau nu gena care predispune la alcoolism. Acum, o predispoziție genetică nu garantează că așa va fi. Anumite trăsături de caracter pe care ți le cultivi te pot ajuta să eviți acest „destin”. În orice caz, nu are rost să cazi în capcana victimizării. Ai la dispoziție resurse interne și externe pentru a ține sub control această boală, fie ea cauzată de gena moștenită sau de mediu, ori de o combinație a celor două. Când cazi în capcana victimizării, nu mai ești deschis la căutarea soluțiilor. Îți accepți destinul implacabil și te supui acestuia. Asumându-ți responsabilitatea pentru prezent și viitor, poți începe să lucrezi la cine vrei să fii.

După cum spunea Seligman și în „Ce putem si ce nu putem schimba” „dacă vreți să vă învinovățit părinții pentru problemele pe care le aveți la maturitate, sunteți îndreptățiți, mai degrabă, să dați vina pe genele pe care vi le -au transmis și nu pe felul în care s-au purtat cu dvs.” (1993/2013, pp. 311 -324).

Desigur, sunt cazuri și cazuri. Sunt persoane care au fost traumatizate în copilărie sau adolescență. Asta nu înseamnă să negăm realitatea, ci s-o privim cu un ochi mai critic și cu mai multă flexibilitate și să nu punem eticheta „traumă” pe orice. Să facem diferența între răni emoționale și traume, între nevoi insuficient îndeplinite și traume.

Ce ne face nefericiți?   

De ce sunt oamenii nefericiți? Bănuiala lui Seligman (2002/2007) este că:

• victimizarea, promovată de psihanaliză și behaviorism, despre care am scris în paragraful precedent;
• individualismul exagerat, cultivat în societatea americană;
• folosirea excesivă a căilor artificiale de a ajunge la fericire (tv, droguri, cumpărături, jocuri etc);
• lipsa de provocări adusa de dezvoltarea tehnologiei și creșterea standardului de viață (primim totul pe tavă);
• trăsăturile de personalitate negative, precum pesimismul (p.174).

Începe să lucrezi chiar acum la propria fericire!

1. Fă o listă cu ceea ce îți aduce plăcere. Include atât micile plăceri ale vieții (să bei un ceai în grădină, să te uiți la serialul preferat, să asculți melodia preferată, să suni un prieten, să citești o carte, să mănânci o înghețată într-o zi caniculară de vară, să admiri un apus de soare etc), cât și plăceri pe care le poți obține mai rar (să călătorești, să patinezi etc). Alege doar plăceri constructive; de exemplu fumatul, alcoolul, jocurile de noroc sunt plăceri distructive. Fă în așa fel încât să faci lucruri care îți aduc plăcere în fiecare zi! 
2. Identifică–ți principalele trăsături pozitive de caracter cu ajutorul acestui chestionar gratuit https://www.viacharacter.org/survey/account/register și utilizează-le în acțiunile zilnice (la muncă, în timpul liber, în relații).
3. Exercită aceste trăsături pozitive de caracter pentru scopuri dincolo de interesul tău personal (scopuri nobile). Voluntariatul, serviciile pro bono sunt exemple perfecte, dar poți găsi și alte modalități.

Un fel de concluzii. Câteva gânduri generate de citirea acestei cărți.

Pot învăța cum să fiu fericit citind această carte?

Cred că sunt șanse destul de mari să conștientizezi anumite lucruri. Dar, aceste conștientizări trebuie să fie urmate de acțiuni, de practică!

În „Fericirea Autentică„, Seligman prezintă unele tehnici prin care să îți cultivi starea de bine: savurarea plăcerii prin conștientizare, atenție concentrată; combaterea gândirii negative, a gândirii în alb și negru prin modelul ABCDE a terapiei cognitive; practicarea recunoștinței (poți tine un jurnal zilnic); rescrierea cu indulgență a istoriei personale; tehnici pentru stimularea emoțiilor pozitive ale copiilor;  exerciții pentru consolidarea relațiilor de cuplu. La acestea se pot adăuga și altele pe care le poți chiar tu inventa, în funcție de insight-urile pe care ți le pot genera chestionarele din carte.

S-ar putea chiar, citind această carte, să îți dai seama că ești deja fericit sau că mai este nevoie de mici ajustări. Este foarte importantă definiția pe care o acorzi tu fericirii.

Pentru că, instinctiv – și o să vezi, cel mai probabil, pe parcursul cărții – te-ai gândit deja la mare parte din componentele fericirii autentice. „Viața plăcută”, cel puțin, este familiară tuturor, iar dacă ai un hobby, vei înțelege foarte bine conceptul de stare de flux. Și cred că mulți oameni își caută sensul în viață. Poate, pentru oamenii religioși este mai simplu, însă viziunea lui Seligman despre „viața cu sens” este mai largă, fiind potrivită și ateilor, agnosticilor.

Pentru unii poate fi o luptă continuă. De ce? Pentru că, așa cum spunea și Seligman metaforic, și așa cum demonstrează și studiile genetice, ne naștem cu un „termostat al fericirii”. Când temperatura în cameră este setată prin termostat la 20*C, poți deschide fereastra pentru a fi mai rece în cameră, însă centrala va porni și va merge până se va ajunge din nou la 20*C. Totuși, faptul că putem influența temperatura din cameră prin deschiderea ferestrei, pe mine mă face să fiu optimistă.

Nu mă deranjează să lucrez continuu pentru o viață mai fericită. La fel cum zi de zi ne ocupăm de igiena fizică, am putea să ne ocupăm de igiena psihologică. În copilărie, părinții stăteau cu gura pe noi pentru a ne dezvolta deprinderile de igiena personală și într-un final au devenit obișnuințe, practicate din proprie inițiativă; iar acum trebuie să fim noi proprii părinți și să purtam un dialog interior pentru a ne dezvolta deprinderile de igienă psihologică.

Spunea Edgar Rice Burroughs, se pare, că oamenii sunt creaturi ai obișnuinței. Avem tendința de a ne gândi doar la obiceiurile negative; însă, părerea mea este că atât timp cât ne lăsăm ușor pradă obișnuințelor negative, la fel de ușor ne putem lăsa prinși și de cele pozitive.

„Viața este simplă, noi o complicăm„. Exceptând evenimentele neplăcute /tragice sau bolile psihice, s-ar putea să alegem să fim nefericiți inutil. Alegem joburi stresante, care nu ni se potrivesc, mânați de dorința de a avea cât mai mulți bani (mult peste necesarul pentru o viață decentă), că să putem apoi să îi cheltuim pe telefoane scumpe, haine de firma, pentru ca apoi să le facem în ciudă „prietenilor” sau să ne facem mândri părinții.

Sau, suntem fericiți în mod autentic, dar nu conștientizăm /percepem asta, deoarece credem, în mod eronat, că a fi fericit înseamnă să sari tot timpul în sus de bucurie, să nu îți lipsească nimic, să nu întâmpini niciun obstacol, oricât de mic, să fii toată viață într-o continuă vacanță. Că așa am văzut noi pe Instagram, Facebook sau la televizor. Este o definiție dusă la extrema pozitivă și extremele nu sunt niciodată bune. Cheia stă în echilibru. Nu există oameni care să fie tot timpul în culmea fericirii, pentru o perioadă lungă de timp. În primul rând, chiar și fericirea implică un consum mare de energie, astfel că trebuie să alternezi și cu perioade mai calme, pentru a-ți reîncarcă bateriile.

Am putea să practicăm recunoștința pentru ceea ce avem, în loc să ne comparăm cu „viață perfectă” a prietenilor de pe rețelele sociale. Am putea să savurăm mai mult micile plăceri ale vieții, dacă am fi mai prezenți, mai conștienți, în loc să fim cu ochii în telefon, ori să ne concentrăm să facem poza perfectă, ori să ne gândim la ce o să facem mâine.

În țările subdezvoltate, precum România, lupta pentru supraviețuire ne ocupă cam tot timpul. Ne rămâne mai puțin timp pentru auto-cunoaștere, dezvoltare și prea puțini bani pentru a investi în noi. Cu toate acestea, există oameni care reușesc să fie satisfăcuți cu viața lor, în ciuda greutăților. Aceștia sunt norocoșii care s-au născut cu tendința de a fi optimiști, cu speranță și încredere într-un viitor mai bun. Cei cu tendință spre pesimism, trebuie să lucreze mai mult pentru a ajunge să fie satisfăcuți cu viața lor. Din fericire, multe lucruri se învață: optimismul, gândirea flexibilă, reziliența în fața stresului, gratitudinea s.a.m.d. Chiar și o creștere cu 10% a nivelului de optimism, de exemplu, poate avea efecte pozitive observabile.

Pe de altă parte, de-a lungul vieții ne vom lovi de pierderi de tot felul, de suferință. Inevitabil, vom avea momente, perioade când vom fi nefericiți. 

Cele două fețe ale monedei

Putem aprecia fericirea fără a ști ce este nefericirea? Putem privi doar partea pozitivă a vieții, a propriei persoane? După cum sugerează și Seligman, nu putem ignora „negativitatea” din viață noastră, dar nici „pozitivismul”. De multe ori, însă, ne concentrăm prea mult pe ceea ce este negativ. După 35 de ani de practică în psihologia clinică (care studiază patologicul), Seligman a simțit nevoia să–și îndrepte atenția către emoțiile pozitive. Psihologia avea destule cunoștințe despre rolul emoțiilor negative, dar prea puțin despre rolul emoțiilor pozitive.

…………………………………………………………………………………………

Notă: Ideile autorului sunt marcate (prin citarea Seligman, 2002/2007), iar interpretările/intervențiile mele personale sunt cele care nu au citare.

Seligman, M.E.P. (2002/2007). Fericirea Autentică. București: Editura Humanitas.