Ce putem și ce nu putem schimba? Martin Seligman

Martin Seligman (n.1942) este un renumit psiholog, cercetător, profesor de psihologie și autor. Unul dintre promotorii proeminenți ai psihologiei pozitive.

„Ce putem și ce nu putem schimba? Ghid complet pentru succesul în dezvoltarea personală” (1993) este mai mult decât o carte de self-help. Cred că această încadrare în categoria „dezvoltare personala” nu aduce, în prezent, justețe valorii acestei cărți. Termenul „dezvoltare personala” a dobândit o conotație negativă. Este privit cu scepticism (și pe bună dreptate!), din cauza răspândirii, sub această umbrelă, a multor informații de slabă calitate, false sau eronate.

 După cum spune și Seligman, trăim în „epoca dezvoltării personală”. Acest domeniu, transformându-se într-o afacere foarte profitabilă, trebuie să fim foarte atenți de unde ne luăm informațiile. Se pune, în ultima vreme, foarte mult accentul pe psihologia / psihoterapia evidence-based, ceea ce este un lucru foarte bun. Cartea „Ce putem și ce nu putem schimba?” este bazată pe dovezi. 

În cea mai mare parte a istoriei, oamenii nu au crezut că se pot schimba, că pot fi mai buni, că pot progresa. Din Biblie lipsește aproape în întregime intenția și inițiativă oamenilor, Dumnezeu fiind cel care acționează, care intervine, care poruncește. Pe la începutul secolului XIX, odată cu dezvoltarea științei, oamenii au început să creadă că se pot schimba pe ei înșiși  (Seligman, 1993/2013, pp.37-45).

  În secolul XIX erau două păreri dominante privind agentul schimbării: 

1) oamenii se pot îmbunătăți dar agentul schimbări trebuie să fie altcineva (terapeutul, institutiile sociale, evenimentele din mediu);

2) agentul schimbării este sinele (rădăcini în protestantismul liberal și individualismul american) (Seligman, 1993/2013, pp.47-49).

 În America secolului XX apare o nouă dogmă: oamenii pot întotdeauna să se schimbe și să progreseze, prin acțiunea altora și prin ei înșiși, iar maleabilitatea umană este nelimitată (Seligman, 1993/2013, p. 49).

De fapt, realitatea este undeva la mijloc și, pe parcursul cărții, vei înțelege ce putem schimbă sau în ce măsură putem schimba anumite lucruri la noi înșine și ce nu putem schimba. Vechea dispută înnăscut vs dobândit sau biologie/ genetică vs mediu este nuanțată pentru fiecare fenomen psihologic în parte. 

Așadar, Seligman explică, bazându-se pe dovezi științifice și pe experiența sa în clinică:

1. Ce postulează epoca dezvoltării personale și a psihoterapiei vs epoca psihiatriei biologice. Ce se schimbă și ce nu se schimbă, conform cercetărilor și dovezilor, în ce condiții și în ce măsură.
2. Ce putem și ce nu putem schimba în viața noastră emoțională. Ce sunt, care sunt cauzele, care sunt tratamentele adecvate pentru anxietate, panica, stres post-traumatic, obsesii, depresie, furie.
3. Ce putem și ce nu putem schimba la obiceiurile noastre legate de mâncare, de băutură și de distracții. În acest capitol vorbește despre sex (identitatea, orientarea, preferința sexuală), regimuri de slăbire (mituri și credințe false despre supraponderabilitate, sfaturi raționale), alcool (boală vs adicție, tratamentele disponibile și eficacitatea lor pe mai multe paliere).
4. Maturizarea. Despre cât de mare este impactul copilăriei asupra personalității adultului, despre capcana victimizării și a statutului de prizonier al propriului trecut, despre periodele vieții noastre.

Cartea este ticsită de informații importante, relevante, practice, utile, revelatoare.  

Eu una m-am simțit ca un copil care primește foarte multe jucării faine de Crăciun și nu știe cu care să înceapă să se joace. Este poate cartea de psihologie practică care m-a entuziasmat cel mai mult.

Am citit-o pe nerăsuflate. Am trecut repede peste informațiile pe care le știam deja, deși erau prezentate mult mai interesant decât ceea ce citisem eu. Am stat și am reflectat la informațiile care reprezentau o noutate pentru mine sau care îmi demontau vechile credințe.  

Câteva idei interesante extrase din „Ce putem și ce nu putem schimba?”

  Greu de ales, pentru că ar fi trebuit, de fapt, să dau copy-paste la întreaga carte. Dar, iată câteva:

Anxietatea poate fi adaptativă (când ne avertizează că ne pândește o primejdie și ne îmboldește către o acțiune) și dez-adaptativă (disproporționată față de primejdie, paralizantă și nu produce o rezolvare a problemei). Exemplu de temere întemeiată: un student care a picat la două examene parțiale constată că, pe măsură ce se apropie examenul final, nu poate dormi din pricina grijilor. Exemplu de temere irațională: un student nu se prezintă la examenul final, pentru că se teme că profesorul o să îl privească în vreme ce scrie și nu o să-și poată opri tremuratul mâinilor. Exemplu de anxietate paralizantă: un elev în clasa a III-a este adesea ultimul ales în echipe și refuză să mai meargă la școală din cauza că „toți mă urăsc” (Seligman, 1993/2013, pp. 79 – 84).

Realismul este un factor de risc pentru depresie. Experimentul lui Alloy și Abramson a arătat că persoanele deprimate: își evaluează cu exactitate aptitudinile; dovedesc acuratețea atât în privința evenimentelor pozitive cât și a celor negative; tratează identic succesul și eșecul; văd corect realitatea. Cele care nu au depresie: cred că sunt mai competente decât le evaluează ceilalți; isi amintesc mai multe evenimente pozitive decât s-au petrecut în realitate; uită  evenimentele negative; când au succes este succesul lor, când au un eșec dau vina pe altcineva; deformează realitatea în avantajul lor (Seligman, 1993/2013, pp. 271-273).

În viață există două mari anotimpuri: cel al extinderii și cel al restrângerii. În prima parte a vieții suntem definiți de lumea exterioară, descoperim cerințele lumii și ne adaptăm la acestea. În cea de-a doua parte a vieții, după 35 de ani, viața este definită de realități care s-au contopit în interior, urmărim ce ne cere lumea interioară (Seligman, 1993/2013, pp.307-308).

Nu ambientul din copilărie, ci genetica, sunt mai degrabă responsabile pentru viața de adult. Dacă vreți să vă învinovățit părinții pentru problemele pe care le aveți la maturitate, sunteți îndreptățiți, mai degrabă, să dați vina pe genele pe care vi le -au transmis și nu pe felul în care s-au purtat cu dvs. Contrar opiniei comune, nu suntem prizonierii propriului trecut (Seligman, 1993/2013, pp.311 -324).

Schimbarea va fi grea dacă: problema este programată genetic (ex.: fobii, depresie maniacală), dacă este ușor să găsești dovezi în sprijinul convingerii care stă la baza problemei (ex. tulburarea obsesiv-compulsiva), dacă convingerile noastre sunt puternice (ex.: „trebuie să beau ca să fac față fiecărei zile”) (Seligman, 1993/2013, pp. 334-337).

Revin la ideea din introducere, și anume aceea că a încadra „Ce putem și ce nu putem schimba” în categoria cărților de dezvoltare personală nu aduce, în prezent, justețe valorii acestei cărți.

Personal, cred că termenul mai potrivit ar fi psihologie practică. Și vin cu următoarele argumente: 

1. Autoritatea lui Martin Seligman – psiholog, cercetător, profesor de psihologie, care a impactat pozitiv și profund domeniul psihologiei și psihoterapiei. Într-adevăr, există și autori cu background științific care scriu cărți de dezvoltare personală de proastă calitate, dar îi poți identifica, ținând cont de cele de mai jos și nu numai.
2. Informațiile din carte reprezintă o sinteză a asimilării a sute de cercetări științifice în psihologie și domenii conexe, plus cunoștințele clinice ale autorului; informațiile sunt prezentate astfel încât să fie pe înțelesul unui public larg, fără a știrbi însă esența. Este de admirat pentru acest lucru, deoarece puțini reușesc să scape de limbajul de lemn și să prezinte informația într-o manieră ușor de înțeles pentru publicul larg, menținând totuși „spiritul științific”. Este o carte utilă atât celor cu studii în domeniul psihologiei, cât și celor interesați de domeniul general al dezvoltării personale.
3. Spre deosebire de alți autori, care „s-au născut înțelepți și atotștiutori”, Seligman este un autor responsabil, menționând sursele informațiilor prezentate sau autorii conceptelor și teoriilor menționate, iar, la final, listează toate referințele (61 de pagini de note!). Una dintre diferențele dintre știință și pseudoștiință este aceea că știința se bazează pe cercetările anterioare, pe care le documentează, le replică pentru a le testa validitatea. În plus, dacă vrei să afli mai multe despre un concept / fenomen psihologic sau despre interpretarea unui studiu, știi unde să cauți, stopându-se astfel răspândirea de informații incorecte, false sau parțial adevărate.

Seligman, M. (1993/2013). Ce putem și ce nu putem schimba? Ghid complet pentru succesul în dezvoltarea personală. București: Editura Humanitas.