Perfecționismul: Ce este, Tipuri, Mecanisme, Efecte

Ce este Perfecționismul?

David Burns (cit in. Enns & Cox, 2002), cercetător care a dezvoltat printre primele instrumente de măsurare a perfecționismului, descria perfecționistul ca fiind o persoană cu standarde înalte iraționale, nerealiste, care se forțează compulsiv și perseverent spre obiective imposibile și care își măsoară în totalitate propria valoare în termeni de productivitate și de realizări.

Perfecționismul este definit de Flett & Hewitt (2002), cercetători care au dezvoltat printre cele mai populare scale de măsurare a perfecționismului, drept un stil de personalitate caracterizat prin eforturi pentru perfecțiune și stabilirea unor standarde excesiv de ridicate de performanță, însoțite de tendințe pentru evaluări prea critice ale propriului comportamentului.

Perfecționismul este o combinație unică între: dorința pentru perfecțiune, frica de eșec, echivalarea eșecului cu a fi o persoană defectă, fără valoare și convingerea emoțională că perfecțiunea este singura cale spre a fi acceptat de ceilalți (Greenspon, 2008).

Gândurile și credințele iraționale asociate perfecționismului pot suna cam așa:  „Nu pot să fac greșeli”, „Munca mea ar trebui să fie perfectă”, „Oamenii se așteaptă să fiu perfect”, „Trebuie să fiu mereu organizat și disciplinat”, „Trebuie sa fie o curățenie impecabilă în casă”, ”Oare puteam să muncesc mai bine la acel proiect?”, ”Dacă nu iese totul perfect, voi fi distrus”, ”Știu că sunt apreciat la muncă, dar tot simt că sunt un ratat”, ”Faptul că nu am obţinut locul I dovedește cât de incompetent sunt”, ”Toți colegii se așteaptă să am o prezentare perfectă”, ”E groaznic că am făcut acea greșeală. Trebuie să am grijă ca întotdeauna să fac totul perfect”, ”Dacă nu mă descurc bine tot timpul, oamenii nu mă vor respecta”, ”Dacă nu îmi stabilesc cele mai înalte standarde, voi ajunge o persoană mediocră”, ‘ ‘Dacă nu este totul curat, în ordine, nu voi fi apreciat de ceilalți”, „Dacă nu arăt perfect tot timpul, nu voi fi iubită”.

Este important să facem o delimitare între perfecționism și căutarea excelenței. Ceea ce diferențiază perfecționismul de căutarea excelenței este dorința neîncetată de a fi perfect (nu “aproape perfect”, ci “perfect”), convingerea emoționala că perfecțiunea este calea către a fi acceptabili ca persoane (Greenspon, 2008).

Tipuri de Perfecționism & Componente

În funcție de modul de raportare/ orientare al standardelor exigente, putem vorbi de 3 tipuri de perfecționism:

1. Perfecționismul orientat spre sine – tendința de a stabili standarde exigente pentru sine, precum și de a evalua cu strictețe propriul comportament;
2. Perfecționismul orientat spre ceilalți – tendința de a avea standarde ridicate nerealiste pentru comportamentul persoanelor semnificative din viața ta;
3. Perfecționismul prescris social – tendința de a crede că persoanele semnificative din viața ta se așteaptă să realizezi diverse activități la standarde înalte, nerealiste (Flett, Hewitt, & Heisel, 2014).

Mai putem distinge 3 componente principale ale perfecționismului:

1. Standarde – eforturi perfecționiste, așteptări înalte de performanță personală;
2. Discrepanță – diferența percepută între standardele personale și evaluarea îndeplinirii acelor standarde. Cu alte cuvinte, niciodată nu ești mulțumit de rezultate și crezi mereu că se poate mai bine sau că nu te-ai descurcat suficient de bine, ori crezi că ceilalți se așteaptă să fii și mai bun decât ești;
3. Ordine – preferința pentru organizare, curățenie (Slaney, Mobley, Trippi, Ashby, & Johnson, 2001).

„Perfecționism” vs „Căutarea Excelenței / Performanței„

A-ți stabili standarde înalte de performanță și a depune efort pentru a le obține este adesea un comportament adaptativ. Însă, atunci când standardele ridicate de performanță sunt motivate de o frică de eșec și de preocuparea de a nu-i dezamăgi pe ceilalți, alături de o auto-evaluare extrem de critică, apar probleme.

(Enns & Cox, 2002; Flett & Hewitt, 2002; Frost, Marten, Lahart, & Rosenblate, 1990)

Perfecționismul din perspectiva REBT și CBT

Albert Ellis, care a fondat terapia rațional-emotivă, sublinia rolul cerințelor absolutiste (“trebuie”, “este necesar”) în generarea anxietății, depresiei, rușinii, vinovăției, atunci când are loc un eșec personal, precum și al furiei, intoleranței sau agresivității, atunci când alte persoane nu ne îndeplinesc așteptările.

Cerințele absolutiste, de a avea un comportament perfect, o înfățișare perfectă sau trăsături de personalitate perfecte, conduc înspre o autoevaluare globală negativă și înspre o frică de criticile și opiniile altor persoane. De exemplu, supra-generalizarea sau credința irațională “dacă anumite aspecte legate de înfățișarea mea sau performanța mea sunt inadecvate, atunci sunt o persoană inadecvată”, presupune că “ar trebui să acționez și să arăt perfect, altfel nu mă pot accepta ca persoană”. De îndată ce o preferință este transformată în necesitate, apare anxietatea (Ellis, 2015).

Credințele specifice gândirii perfecționiste („Trebuie să susțin un discurs perfect, altfel ceilalți vor râde de mine”, „Dacă nu voi reuși să îmi îndeplinesc obiectivele, mă voi simți groaznic”), generează emoții negative disfuncționale (deprimare, anxietate socială, distres, auto-culpabilizare, stimă de sine scăzută) și comportamente dezadaptative (evitare, procrastinare, muncă până la epuizare, tendințe compulsive).

Fanget (2015) exemplifică cazul Cynthiei, a cărei regulă de viață este “Trebuie să fac lucruri excepționale”. Situațiile declanșatoare, precum vizita unor prietene în apartamentul ei proaspăt redecorat, duce la activarea credințelor intermediare (“dacă mă străduiesc din răsputeri să decorez apartamentul cât mai bine, voi fi acceptată”), care la rândul lor determină comportamente perfecționiste și consecințe emoționale pozitive sau negative despre sine, în funcție de îndeplinirea sau nu a standardelor impuse și distorsiuni cognitive (“prietenele mele mă apreciază pentru că am decorat apartamentul perfect”). Distorsiunea cognitivă inițială generează la rândul ei alte distorsiuni (“prietenele îmi sunt în continuare alături, pentru că am fost perfectă”). Mergând în profunzime în terapie, Cynthia identifică o schemă cognitivă necondiționată (credința de bază/centrală): “Nu sunt un om valoros, sunt inferior, ceva nu merge la mine”. Astfel, perfecționismul ei s-a declanșat ca o strategie de supraviețuire. Schema necondiționată (credința de bază) a Cynthiei îi generează anxietate, împreună cu fațetele asociate acesteia: prudența, deținerea controlului, anticiparea, prevederea, crize de panică.

“Vrem să fim perfecți din dorința de a ne iubi pe noi înșine, apoi cu scopul de a-i face pe ceilalți să ne iubească, și, când suntem iubiți, ne simțim perfecți. Bucla s-a închis și cercul vicios s-a instalat” (Fanget, 2015, p.39).

Perfecționismul – calitate sau defect?

E important să realizăm că discuția „calitate vs defect” trebuie nuanțată mereu în funcție de context. O calitate poate fi un defect în anumite situații, iar un defect poate deveni o calitate în situații specifice. Important este ca atunci când observăm că am alunecat pe panta perfecționismului, care vine la pachet cu stări neplăcute, să ne redresăm prin flexibilizarea gândirii, schimbarea perspectivei etc.

Trăim într-o eră a perfecțiunii?

În reviste, pe Instagram, nu există riduri, puncte negre, coșuri, păr tern, mâini uscate, cearcăne, colăcei, celulită, vergeturi. Modelele, atât de gen feminin, cât și masculin, arată perfect. Asta pentru că, pe de o parte, fotografiile sunt editate cu photoshop / filtre, iar pe de altă parte, meseria unui (foto)model în asta constă – să muncească pentru a arăta bine.

În timp ce tu muncești 8h / zi într-o companie, realizând strategii și rapoarte, fotomodelul muncește 8h pe zi la aspectul său fizic. Și, cu toate acestea, ai pretenția să arăți ca ea/el!

Asta pentru că ești bombardat(ă) zilnic cu imagini perfecte și mintea ta nu mai apucă să proceseze informația primită; o ia de-a gata.

Unii, învață să se accepte așa cum sunt și să se considere valoroși și demni de a fi iubiți, în ciuda imperfecțiunilor. Alții, trăiesc într-o constantă nefericire.

Succesul este din ce în ce mai valorizat în ultimii ani. Ne sunt livrate adesea povești de succes din toate colțurile lumii. Dar, nu toți suntem genii, nu toți avem un context familial sau socio-economic propice, nu toți suntem dispuși să sacrificăm anumite aspecte din viața noastră pentru un anumit tip de succes.

Succesul este atât de subiectiv! Ceea ce eu înțeleg prin succes, ție s-ar putea să ți se pară un lucru neînsemnat. Pentru unii, succes înseamnă un job bine plătit, pentru alții înseamnă să dețină propria companie. Pentru unii, succes înseamnă o familie fericită, pentru alții, o carieră strălucită. Din păcate, unii oameni, influențați de presiunea succesului și a perfecțiunii își setează standarde nerealiste, muncesc până la epuizare, își sacrifică relațiile, nu sunt niciodată mulțumiți și fericiți deoarece vor mereu mai mult și mai mult. Perfecționismul sau standardele nerealiste conduc inevitabil la nefericire și, mai mult de atât, chiar la depresie.

Bibliografie / Referințe citate:

• Ellis, A. (2015). Evoluția unei revoluții. Bazele psihoterapiei rațional-emotive. București: Editura Trei.
• Enns, M. W. & Cox, B. J. (2002). The nature and assessment of perfectionism: A critical analysis. In G. L. Flett & P. L. Hewitt (Eds.), Perfectionism: Theory, research, and treatment (pp. 33-62). Washington, DC, US: American Psychological Association.
• Flett, G. L. & Hewitt, P. L. (2002). Perfectionism and maladjustment: An overview of theoretical, definitional, and treatment issues. In G. L. Flett & P. L. Hewitt (Eds.), Perfectionism: Theory, research, and treatment (pp. 5–31). Washington, DC: American Psychological Association.
• Greenspon, T. S. (2008). Making Sense of Error: A View of the Origins and Treatment of Perfectionism. American Journal of Psychotherapy. 62(3), 263-282.
• Flett, G. L., Hewitt, P.L., & Heisel, M.J. (2014). The Destructiveness of Perfectionism Revisited: Implications for the Assessment of Suicide Risk and the Prevention of Suicide. Review of General Psychology, 18(3), 156-172.
• Slaney, R. B., Rice, K. G., Mobley, M., Trippi, J., & Ashby, J. S. (2001). The revised Almost Perfect Scale. Measurement and Evaluation in Counseling and Development, 34, 130–145.
• Frost, R.O., Marten, P., Lahart, C., & Rosenblate, R. (1990). The dimensions of perfectionism. Cognitive Therapy and Research, 14, 449-468.
• Fanget, F. (2015). Mă eliberez. București: Editura Trei.