Gânduri și reflecții, conștientizări și soluții notate în vara-toamna anului 2017, când am început să studiez dependența de nicotină pentru a mă lăsa de fumat.
Sper să vă ajute cumva. 😉
„Să demontez mitul “fumez pentru că îmi place” a fost ușor. Sugestia lui Allen Carr mi s-a părut simplă și eficientă. Îmi place ciocolata, dar nu simt nevoia să mănânc de 7-10 ori pe zi și pot rezista zile, săptămâni și chiar luni fără. În schimb, cu țigara nu era așa. Eram dependentă de nicotină, nu fumam pentru că îmi plăcea. Nicotina cerea, iar eu nu o puteam refuza. Asta este dependență, nu plăcere. Desigur, cu cafea sau suc, nu mai simțeam gustul nasol al țigării. Apoi am trecut la mentolate ca să mă păcălesc în continuare că îmi place.
Sunt momente plăcute pe care le-am asociat cu țigara. Prin asociere repetată, fumatul a devenit, în sine, o activitate plăcută. Cum să scap însă în totalitate de această legătură strânsă creată între activitățile plăcute și țigară? Când văd pe cineva dimineața care fumează și bea o cafea, îmi amintesc ce bună era prima țigară de dimineață. De gândul ăsta n-am scăpat încă în totalitate. Și este un gând potenţial-periculos.
Așa că m-am gândit la o strategie de a-mi rescrie amintirile și asocierile automate…Am început să îmi imaginez dimineți perfecte, fără țigară. O variantă ar fi cam așa: 6 a.m. Liniște. Răcoare. Început de toamnă. Ies în balcon și inspir adânc aerul rece și curat. Miroase a ploaie. Admir coloritul cerului. Ascult cântul păsărilor și freamătul frunzelor. Am un hanorac gros pe mine, dar picioarele-s goale, ca să-mi fie cald și frig în același timp. Beau cafea cu lapte. Răsfoiesc o revistă. O dispoziție plăcută, un amestec perfect happy-sad.
Încă nu pot să exclam 100%: “E totul perfect și fără țigară!”. Parcă ceva lipsește. Dar, prin trăirea repetată a acestor dimineți perfecte, mă gândesc că ar trebui să funcționeze. :)”
Alina-Elena Orel 