Cred ca odata cu cresterea in popularitate a retelelor de socializare am constientizat ca sentimentul trait puternic in adolescenta – acela ca sunt diferita, ca sunt speciala din anumite privinte si ca voi face ceva extraordinar in viata (nu stiam ce, dar ceva anume sigur) – nu era ceva iesit din comun, ci unul resimtit de multi. Este interesant si chiar hilar cum ne intrecem pe Facebook sau Instagram in a demonstra cat de speciala este viata noastra, cat de frumosi, destepti, sexy, puternici sau unici in fragilitatea noastra suntem.
Psihologii afirma ca in adolescenta trecem printr-o criza de originalitate, caracterizată prin dorința de singularizare și individualizare, afirmarea ostentativă a Eu-lui. In adolescenta ne conturam identitatea, sinele real si ideal, si incercam sa ne gasim rolul in societate.
Probabil ca dorinta asta de a fi speciali, unici, extraordinari reflecta sinele ideal (in contrast cu sinele real). In construirea sinelui ideal intra si asteptarile celorlalti, trasaturile idolilor nostri si modele de viata preluate din povesti, carti, media sau de la oamenii semnificativi din jurul nostru. Uneori, ceea ce ne dorim este in conguruenta cu ceea ce suntem, alteori este cale lunga de strabatut de la sinele real pana la cel ideal.
Dar de ce ne dorim sa fim speciali, extraordinari? Ce ne motiveaza? Cum dorinta de a obtine un beneficiu sau avantaj poate avea in spate o lipsa sau o problema pe care vrem sa o rezolvam, am putea spune ca vrem sa fim extra-ordinari pentru ca ne consideram sau chiar suntem ordinari (obisnuiti) si vrem sa fim speciali pentru a nu mai fi comuni.
Si ce daca suntem obisnuiti, comuni? Ce este rau in asta? Poate ca am observat sau perceput ca oamenii obisnuiti, comuni, care nu ies cu nimic special in evidenta, sunt mai putin bagati in seama, mai putin cautati, respectati de ceilalti.
Suntem atrasi de raritate, de unicitate si tindem sa acordam mai multa valoare lucrurilor disponibile in mod limitat sau trasaturilor de personalitate rare. In timp ce in privinta lucrurilor speciale, gandul ca am putea pierde o ocazie rara ne motiveaza sa le obtinem si, prin asociere cu ele, suntem si noi mai speciali, in privinta trasaturilor de personalitate speciale, gandul ca am putea castiga anumite avantaje si beneficii de la ceilalti s-ar putea sa fie perspectiva care ne motiveaza sa ni le insusim.
Poate ca pentru unele persoane nevoia de a fi extraordinar este o modalitate de a face fata unei rani emotionale. Ignoranta parintilor sau a celor de-o seama au condus la dezvoltarea dorintei de a fi special, pentru a obtine iubire, apreciere.
Poate ca dorinta de a fi extraordinar este derivata din credinta de baza ca nu esti bun de nimic, ca nu esti suficient de inteligent, frumos, amuzant, talentat, etc. Din acest punct de vedere se suprapune cu perfectionismul nevrotic. Dorim sa facem lucruri extraordinare, sa atingem excelenta pentru a ne demonstra noua insine si celorlalti ca suntem (suficient de) buni. Vrem sa ne mascam imperfectiunile reale sau inchipuite, vrem sa obtinem validare, iubire.
Aceasta tendinta a noastra de a observa lucrurile care ies din tipar, din normalitate este innascuta, fiind necesara de-a lungul evolutiei umane pentru supravietuire. Specialul / extraordinarul erau in vremuri apuse indicii ale pericolului, iar mai recent a fost investit cu noi valente, fiind promovat ca fiind de dorit.
Intr-o nota desprinsa din teoriile conspiratiei, poate ca mesajele „Esti unic”, „Cu totii suntem capabili de lucruri extraordinare”, „Cu totii avem un potential de a crea ceva unic, daca ne dorim cu adevarat asta” au servit capitalismului drept imbold pentru a face mai mult, pentru a consuma mai mult. Un om care se multumeste cu existenta sa „banala”, nedorindu-si prea multe de la viata pentru a fi fericit, nu va cumpara vacante exotice, tehnologie de ultima ora, haine in tendinte, bijuterii in editie limitata. De asemenea, un om care se multumeste cu faptul ca are o inteligenta obisnuita sau capacitati de munca obisnuite va crea si va produce mai putin decat cineva care crede ca poate obtine realizari marete.
Oricat de extraordinari sau nu am fi, cu siguranta suntem valorosi ca fiinte umane. In ciuda naturii noastre, speciale sau banale, putem sa fim fericiti.
Contrar credintei automate ca oamenii care sunt sau fac lucruri extraordinare sunt mai fericiti ca ceilalti (muritorii de rand), daca stam sa cautam exemple in jurul nostru, vom observa ca oamenii speciali, extraordinari, precum vedetele, geniile, nu au avut intotdeauna o viata fericita. Au fost prea preocupati sa fie mereu originali si extraordinari si au uitat sa se bucure de lucrurile banale, simple ale vietii – un zambet, o imbratisare, o fapta buna dezinteresata, o conversatie cu un prieten, un apus de soare…
Alina-Elena Orel 